Acasă Social Sanatate Strategii pentru sănătatea Sănătății

Strategii pentru sănătatea Sănătății

DISTRIBUIȚI

 171781 – 09042024 –  Cancelaria Prim-Ministrului și Colegiul Medicilor din România au organizat o reuniune de lucru cu partenerii de dialog din domeniul sănătății pe tema ”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”.

Întâlnirea de lucru s-a axat pe evidențierea principalelor probleme din domeniul sănătății, identificarea soluțiilor, proiectelor în curs și a celor planificate, în conformitate cu Strategia Națională de Sănătate și cu Planul Strategic Multianual pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate în perioada 2022-2030. De asemenea, s-a pus accent pe identificarea oportunităților de colaborare între instituții publice și profesionale pentru implementarea unitară a măsurilor propuse și pentru reorganizarea sistemului de sănătate, inclusiv pentru îmbunătățirea retenției resursei umane din sănătate.

Prof. univ. dr. Carmen Orban, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a arătat că asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate presupune politici coerente de dezvoltare și colaborarea strânsă între instituții guvernamentale, profesioniști din domeniul sănătății, asociații de pacienți și societatea în ansamblu.

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr. Daniel Coriu, a subliniat complementaritatea perspectivelor și abordările constructive pentru identificarea soluțiilor adecvate, cu impact pozitiv asupra sistemului de sănătate.

De asemenea, s-a discutat și despre menținerea actualului echilibru financiar din sistemul de asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate, începând cu data de 1 iulie a.c.

La întâlnirea de lucru au participat și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului, ai ministerelor Afacerilor Interne, Sănătății, Dezvoltării, Cercetării și Familiei, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din România și ai organizațiilor reprezentative pentru personalul medical, precum și cei ai sectorului privat și ai ONG-urilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.