Acasă Economie A fost publicată motivarea în decizia privind Roșia Montană

A fost publicată motivarea în decizia privind Roșia Montană

DISTRIBUIȚI

 172047 – 09052024 – ICSID, Tribunalul Băncii Mondiale de la Washington, a publicat motivarea deciziei în cazul Gabriele Resources vs. Romania, în cazul Roșia Montană. Multe paragrafe din motivare sunt blurate.

România Curată susține că a identificat subiectele secretizate de instanță.

Cel mai protejat de secretizări iese Guvernul Ponta, atât prim-ministrul de atunci și consilierul lui Ciolacu de acum, Victor Ponta, cât și ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova. Însă nu doar negocierile lui Ponta cu Gabriel Resources sunt secretizate, ci și cele ale miniștrilor Guvernului Boc ori cele ale Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu (de altfel, doar căderea acestor guverne, primul în urma protestelor civice, al doilea prin moțiune de cenzură, a oprit autorizarea proiectului la începutul anului 2012!). Mai sunt secretizate informații legate de momente care au dus la deschiderea unor dosare de investigații penale, respectiv economice, scrie România Curată.

Ce s-a secretizat, pe scurt și în detaliu

  1. Negocierile secrete ale Guvernului Ponta cu Gabriel Resources, în special prin ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, din primăvara până în toamna anului 2013 (cea mai consistentă parte)
  2. Negocierile Guvernului Boc (în special implicarea ministrului Mediului, Laszlo Borbely, dar și a altor miniștri) cu compania, între 13 septembrie 2011 și 26 ianuarie 2012.
  3. Modul de transfer al licenței de exploatare pentru Roșia Montană de la Minvest Deva la RMGC, respectiv a licențelor de explorare pentru Bucium.
  4. Prelungirea cu trei ani a licențelor de explorare pentru Bucium și, apoi, solicitările de obținere a licenței de exploatare pentru aceleași perimetre
  5. Discuțiile pentru declararea proiectului de la Roșia Montană ca fiind de interes local, respectiv de interes național, din iulie 2011.
  6. Recapitalizarea RMGC, din 2013, cu posibila diminuare drastică a participației statului român.
  7. Investigațiile ANAF din noiembrie 2013 și din mai 2014.
  8. Informații legate de studii de fezabilitate
  9. Informații despre acțiunea în instanță a RMGC împotriva Institutului Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii, pentru includerea Roșiei Montane pe Lista Monumentelor Istorice din România.
  10. Anularea, în instanță, în urma acțiunilor avocaților civici, a avizului de mediul pentru un Plan Urbanistic General favorabil companiei (în 2016)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.