Acasă Social Aparare Ceremonii dedicate Zilei Independenței Naționale a României

Ceremonii dedicate Zilei Independenței Naționale a României

DISTRIBUIȚI

 172058 – 10052024 – Ceremonia militară organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Victoriei în Europa, Zilei Europei, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României se desfășoară vineri, 10 mai, , la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Activități similare  au loc, de asemenea, în colaborare cu autoritățile locale, în municipiile reședință de județ și localitățile din țară unde sunt monumente dedicate evenimentelor.

 Proclamarea Independenţei de Stat a reprezentat încununarea eforturilor politice și diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană.

La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfințind în mod oficial apariția noului stat independent. Independenţa astfel proclamată a fost consacrată şi apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul și sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877-februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.

Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, Independența de Stat a României  a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea și desăvârșirea statului unitar român și evoluția spre modernizare a țării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.