Acasă Politic Întrevedere Luminița Odobescu – Hanke Bruins Slot

Întrevedere Luminița Odobescu – Hanke Bruins Slot

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro

 172108 – 15052024 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut miercuri, 15 mai 2024, consultări bilaterale cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot, aflată în vizită la București.

Întrevederea a avut loc pe fondul intensificării dialogului politic și sectorial bilateral, precum și a coordonării constante  și strânse la nivel european și internațional.

În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a punctat relevanța deosebită a intensificării dialogului politico-diplomatic și a cooperării economice și sectoriale, mai ales în domenii precum energia, educația, agricultura și industria de apărare. A apreciat, de asemenea, creșterea schimburilor comerciale care au atins anul trecut 8,4 miliarde euro.

Ministrul Luminița Odobescu a salutat contribuția Olandei la postura NATO de descurajare și apărare din România, îndeosebi participarea militarilor olandezi, în anii 2022 și 2023, la Grupul de Luptă NATO condus de Franța, precum și dislocarea în România a aeronavelor F-16 și a altor capabilități militare. În context, a evidențiat conlucrarea eficientă în ceea ce privește Centrul European de Instruire pentru aeronavele F-16 din România.

Oficialul român a prezentat o evaluare a evoluțiilor regionale critice de securitate pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, a evidențiat necesitatea continuării sprijinului ferm pentru Ucraina și a unei abordări cuprinzătoare de asigurare a securității în întreaga regiune a Mării Negre, prezentând și demersurile României în acest sens. Cei doi oficiali au abordat și aspectele privind pregătirea summit-ului NATO de la Washington și necesitatea de a obține rezultate consistente atât în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, cât și consolidarea posturii de descurajare și apărare a Flancului Estic.

Ministrul Odobescu a salutat implicarea Olandei în sprijinul Republicii Moldova pe linie de reformă, dezvoltare și consolidare a rezilienței. În context, a evocat proiectul de twinning finalizat recent și destinat consolidării sectorului financiar din Republica Moldova, dezvoltat cu sprijinul consorțiului din care au făcut parte băncile centrale ale României, în calitate de lider proiect, Olandei și Lituaniei.

Întrevederea a prilejuit, totodată, trecerea în revistă a unor subiecte prioritare ale agendei europene, precum finalizarea procesului de aderare a României la spațiul Schengen și politica de extindere a Uniunii Europene. De asemenea, cei doi miniștri au avut un schimb de vederi privind criza din Orientul Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.