Acasă Externe MAE, campanii de informare a cetățenilor români care călătoresc în străinătate

MAE, campanii de informare a cetățenilor români care călătoresc în străinătate

DISTRIBUIȚI

172263 – 30052024 – Ministerul Afacerilor Externe desfășoară în această perioadă mai multe campanii de informare a cetățenilor români care călătoresc în străinătate.

Cel mai recent mecanism este un SMS de a avertiza pentru situații de urgență, pe care cei plecați în afara țării îl primesc pe telefonul mobil.

Directorul Departamentului consular al MAE, Bogdan Stănescu, a precizat pentru RRA că, pe lângă site-uri, pe lângă Facebook și alte canale de social media, există și un sistem de alertă automat, prin SMS, astfel încât cetățenii români care se deplasează în anumite zone de risc pe care Ministerul de Externe le are în evidența sa ca zone cu un anumit potențial de risc, cetățenii români sau utilizatorii telefoanelor cu cartele românești, să primească automat un SMS prin care să fie informați cu privier la coordonatele Ambasadei României sau Consulatului General competent pentru zona respectivă.

De asemenea, Stănescu a amintit că pe site-ul fiecărei ambasade sau consulat general există un număr de telefon de urgență și că toate aceste apeluri sunt redirecționate într-un call center global care există și funcționează în cadrul departamentului, activ 24 din 7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.