Acasă Social Marcel Ciolacu: Angajamentul politic al Guvernului României împotriva traficului de persoane va...

Marcel Ciolacu: Angajamentul politic al Guvernului României împotriva traficului de persoane va rămâne neschimbat. Suntem aici, deciși să îi ajutăm pe cei aflați în prima linie a luptei anti-trafic să oprească acest flagel

DISTRIBUIȚI

 172083 – 13052024 – Noua Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028 a fost lansată astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Palatul Victoria.

Lansarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane reprezintă un moment semnificativ în lupta împotriva  criminalității organizate. Documentul reprezintă rezultatul implicării Comitetului Inter-ministerial de Coordonare Strategică Inter-sectorială a Luptei împotriva Traficului de Persoane, a partenerilor strategici naționali și internaționali și a  societății civile.

”Peste 500 de cetățeni români sunt identificați anual ca victime, iar cifra nu îi include pe cei aflați în situație de trafic.  Aproximativ jumătate dintre victimele identificate sunt copii sau tineri, amplificând și mai mult îngrijorările noastre. Este momentul să producem o schimbare relevantă în situația traficului la nivel național. Avem o strategie sinergică, am identificat căile de intervenție, avem parteneriate, vom asigura resursele necesare. Angajamentul politic al Guvernului României împotriva traficului de persoane va rămâne neschimbat. Suntem aici, deciși să schimbăm lucrurile în bine și să îi ajutăm pe cei aflați în prima linie a luptei anti-trafic să oprească acest flagel”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu în mesajul susținut la acest eveniment de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru Mihai Ghigiu.

Noua strategie își propune să fie mai eficientă, adaptată la realitățile contemporane și orientată către rezultate. La nivelul Uniunii Europene, prin Ministerul Afacerilor Interne, România este parte a eforturilor de combatere a traficului de persoane realizate sub coordonarea Europol, a menționat, în intervenția sa, secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu.

La rândul său, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a subliniat rolul important al campaniilor de informare în lupta anti-trafic.

”Strategia lansată astăzi confirmă angajamentul solid al României de a combate acest teribil flagel, care este încă o realitate la nivelul Uniunii Europene. În ultimii ani, România a depus eforturi semnificative și a adoptat deja o serie de măsuri importante pentru a combate traficul de persoane. Prin lansarea acestei strategii, aceste eforturi se vor intensifica semnificativ”, a transmis, în mesajul său coordonatorul European Anti-trafic, Diane Schmitt.

Principalele direcții de acțiune vizează crearea unui sistem anti-trafic coerent, care să includă consolidarea  cooperării dintre instituțiile centrale sau locale cu organizațiile neguvernamentale și punerea în practică a unor măsuri eficace de diminuare a fenomenului, de identificare și asistență a victimelor acestuia și de pedepsire a traficanților. Suportul acestei abordări va fi asigurat de un sistem complex de pregătire profesională continuă care să asigure instruirea celor nou veniți în sistem și perfecționarea profesională a celor cu vechime, iar abordarea centrată pe victimă va fi utilizată eficient de către toate instituțiile care interacționează cu victimele traficului de persoane. De asemenea, România va urmări și formarea de parteneriate cu state terțe care vizează obiective comune pentru a reduce riscurile care survin în urma traficului transfrontalier de persoane și pentru a proteja și a asista victimele acestui fenomen.

”Salut efortul depus de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane în adoptarea rapidă a acestui document strategic. Această strategie este rezultatul unei munci intense, al transparenței și angajamentului. Salut procesul transparent și incluziv prin care Guvernul României a solicitat contribuții din partea societății civile și a experților internaționali cu privire la această strategie”, a transmis, la rândul său, reprezentantul Special și Coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de ființe umane, Kari Johnstone.

Strategia adoptată reprezintă un angajament ferm al României de a consolida securitatea națională și de a proteja cetățenii împotriva amenințărilor complexe ale criminalității organizate. Aceasta pune accent pe o abordare integrată și multidisciplinară, care include măsuri de prevenire, educare și protecție a victimelor, precum și consolidarea cooperării interinstituționale și internaționale.

Comitetul Inter-ministerial de Coordonare Strategică Inter-sectorială a Luptei împotriva Traficului de Persoane va coordona implementarea acestei strategii, asigurându-se că măsurile adoptate vor avea un impact relevant asupra siguranței   cetățenilor, a subliniat consilierul de stat Valentin Vătăjelu, coordonatorul acestei structuri.

Evenimentul desfășurat la Palatul Victoria a marcat, totodată, și celebrarea a 19 ani de activitate a Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, instituție cu un impact major în lupta împotriva traficului de persoane.

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a fost înființată în martie 2006, cu scopul de a consolida eforturile instituțiilor de stat pentru a lupta împotriva traficului de persoane. Acesta a fost un pas important în direcția protejării drepturilor omului și a prevenirii exploatării.

Comisar șef de poliție Maria Cristina Stepănescu a subliniat, în intervenția avută, angajamentul A.N.I.T.P în protejarea celor vulnerabili și disponibilitatea necondiționată de a lucra alături de celelalte instituții si organizații implicate în lupta  împotriva traficului de persoane, pentru drepturile și demnitatea fiecărei persoane!

,,Strategia anti-trafic lansată astăzi este o exemplu de cooperare și implicare al autorităților în sprijinul cetățenilor români vulnerabili, a spus directorul adjunct al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.