Acasă Social Operațiunea ”Cireașa și Căpșuna” este în plină desfășurare

Operațiunea ”Cireașa și Căpșuna” este în plină desfășurare

DISTRIBUIȚI

 172306 – 04062024 –  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) crește cu 42% verificarea, din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum, a probelor de legume și fructe din producția autohtonă, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.

Începând cu luna mai și până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, față de numărul de probe verificate în aceeași perioadă a anului trecut. Mai exact, pentru urmatoarele legume și fructe: tomate, castraveți, ardei, cireșe, căpșune, caise, pepeni și zmeură vor fi prelevate și analizate 615 probe, față de 434 probe care au fost verificate în aceeași perioadă a anului 2023.

De asemenea, în perioada 30 mai-5 iulie, în cadrul acțiunii „Cireașa și Căpșuna”, ANF va preleva din piețele bucureștene și din fiecare reședință de județ, pentru verificarea conformițății prin pentru analize de laborator, peste 200 de probe (214 probe) de cireșe și căpșune în plus față de Programul Național de Monitorizare, astfel încât produsele puse pe piață să nu prezinte riscuri pentru consumatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.