Acasă Anchete ”Una pentru tine, una pentru mine. Două pentru tine… una, două pentru...

”Una pentru tine, una pentru mine. Două pentru tine… una, două pentru mine” sau CUM SE ÎMPART AFACERILE CU SARE DIN ROMÂNIA

DISTRIBUIȚI

135786 – 02042015 –  La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, DNA anunța reținerea a șapte persoane în dosarul ”Transferoviar”, acuzate de corupție și de coruperea unor funcționari din instituții subordonate CFR, CFR Călători și SALROM, cu scopul favorizării SC Remarul 16 Februarie SA și SC Transferoviar Grup SA.

Din informațiile oficiale reiese, printre altele, că unul dintre cei care au susținut constant gruparea era chiar directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuț, care a pus la dispoziția firmelor private informații din interiorul SALROM și a indicat funcționarii din conducerea SALROM care trebuie ”motivați” pentru acordarea anumitor lucrări și servicii sau cine sunt ”insensibilii”. De asemenea, Mihuț era acuzat că a influențat conducerea companiei de stat astfel încât afacerile TRANSFEROVIAR GRUP SA să fie favorizate, intermediind întâlniri între conducătorii SALROM și membrii grupului infracțional organizat.

Anunțul DNA a generat, la momentul respectiv, valuri de comentarii pe rețelele de socializare, care de care mai interesante, o adevărată mină de aur pentru cine vrea să-și arunce ochii peste afacerile cu sare din România.

O constantă a comentariilor pare a fi ”șpaga”. Șpagă pentru contractele de export, șpagă pentru păstrarea încheierii contractelor în sistem centralizat, șpagă pentru achiziții de materiale pentru productie, șpagă pentru achiziții de utilaje și achiziții de servicii și lucrări…

Aproape că amețești de-atâta șpagă…

De unde tragem concluzia că, aparent o cenuşăreasă a industriei extractive, sarea poate deveni o adevărată mină de aur pentru omul potrivit pus la locul potrivit, mai bine spus în birourile din Bucureşti ale SALROM sau la sucursalele din Alba (Ocna Mureş), Bacău (Târgu Ocna), Cluj (Ocna Dej), Harghita (Praid), Prahova (Slănic), Suceava (Cacica) sau Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.

Despre problemele la SALROM sunt referiri și în rapoartele Curții de Conturi care semnalează plăți nedatorate pentru servicii de proiectare standuri expoziționale, achiziționate ulterior derulării expoziției și servicii de transport pentru amenajarea standului expozițional, la tarife mai mari decât cele din contractele încheiate cu diverşi transportatori.

De asemenea, apar plăți nejustificate pentru reparații auto (devize pentru piese auto la prețuri mai mari sau pentru autoturisme aflate în perioada de garanție ori pentru autoturisme care nu aparțineau societății).

Plățile nedatotare par o constantă a concluziilor controalelor Curții de Conturi: pentru servicii de transport marfă la tarife supraevaluate și majorarea distanțelor de transport dus-întors, pentru servicii de pază și subcontractări ale serviciilor de pază la nivelul sucursalelor, pentru lucrări de demolare, servicii de marketing inutile și niciodată puse în practică,  închirieri de autoturisme, terenuri, utilaje, clădiri, la prețuri supraevaluate, leasing-uri și achiziţii de autoturisme, mobilier, aparatură birotică, pentru servicii de proiectare, acceptate la plată de către Salina Ocna Dej, în condițiile în care, nu a fost primită/recepționată întreaga documentație solicitată prin caietul de sarcini și contractată, respectiv nu a fost primit/recepționat proiectul tehnic pentru obținerea autorizației de construcție, documentațiile necesare obținerii certificatului de urbanism, precum și a celor necesare în vederea obținerii avizelor și acordurilor și, în general, multe plăți nedatotate.

Problemele semnalate de Curtea de Conturi se regăsesc la mai toate salinele din cele şapte judeţe, care nu ar fi apărut dacă șefii filialelor și conducerea de la București ar fi fost mai atentă ca resursele financiare şi patrimoniale ale companiei de stat să nu ajungă la grupurile de interese private prin încheierea unor contracte (achiziţii, prestări servicii) cu firme (controlate direct sau indirect de diverși șefi ai SALROM) prin influenţarea licitaţiilor sau notificări în fals, în condiții dezavantajoase (preţuri supraevaluate, calitate deficitară) pentru societatea de stat.

Nelămuriri mari

Unul dintre cei care ar putea da răspunsuri pentru o asemenea situație este chiar Georgel Mihuţ, fostul director al Salinei Ocna Dej (Cluj), un bun prieten al Transferoviar Grup Cluj, EM Salt Valea Groşilor (Cluj) sau Nusi Serv Salonta (Bihor), după cum au arătat și procurorii.

Explicații ar putea da și directorul Salinei Cacica (Suceava) Radu Dîrţu, în mandatul căruia o firmă cercetată penal pentru fraudarea statului și-a adjudecat un contract de peste 12 milioane lei, deși anterior firma fusese respinsă de reprezentanții SALROM.

În raportul Curții de Conturi se vorbește despre achiziții de utilaje inutile, la această categorie încadrându-se foarte bine decizia conducerii Societății Naționale a Sării de a cumpăra de la firma ilfoveană Case Utilaje Construcţii Afumaţi), utilaje de încărcare a sării care nu au putut fi introduse în subteran din cauza gabaritului ce depăşea dimensiunea tunelelor de acces.

Dar “cireaşa de pe tort” o reprezintă directorul general al S.N.S., Aurel Bucur, care, “devotat familiei”, a achiziţionat material lemnos de la firma fratelui său din Tg. Ocna, în condiţii procedurale şi de preţ pe care controlul intern efectuat la Salina respectivă le-a stabilit ca fiind incorecte, generatoare de prejudicii pentru compania de stat.

Georgel Mihuţ ar trebui să lămurească și scandalul apărut în ”parohia” sa după ce firma bucureşteană Salzbergwerk Ressourcen Und Investionen (despre care se spune că este controlată, în fapt, de fostul director general al S.N.S., Gabriel Muraru, protector al lui Mihuţ, cu care a rămas prieten) a început cercetările geologice în comunele Unguraş şi Mica, satele Unguraş şi Nireş, coincidență sau nu, tocmai când Mihuţ cumpăra de zor terenuri agricole în zona respectivă.

Dar cum, în ultima perioadă constatăm (din păcate) din ce în ce mai des, că în companiile de stat românești nimic nu este întâmplător, din ecuație nu poate fi exclus faptul că din poziția ocupată în companie, Mihuț avea acces la informații şi acces la studii cu circuit restrâns, care arată exact unde sunt amplasate zăcămintele subterane de sare, deci ar putea merge ”la fix” cu cercetările geologice dacă s-ar gândi să-și deschidă o afacere de exploatare a sării pe cont propriu, concurent al companiei de stat!

”Curiozități” și exploatări private

Printre cei care au sprijinit ”curiozitățile” private sunt Marius Mînzat, de la Administraţia Bazinală de Apă Someş – Tisa şi Pavel Goron, primarul localităţii Mica (Cluj), care are avantajul de a ști cui aparțin terenurile, ce probleme au, dar a și dus muncă de lămurire cu localnicii și consilierii locali, prezentând viitoarea mină drept ”cea mai frumoasă investiţie din zona Dejului”, pentru a nu se opune proiectului.

În spiritul aceleiași prietenii dintre Mihuț și Goron par a fi legăturile dintre un alt director din SALROM, Marius Tănăsie, directorul Exploatării Miniere Rm. Vâlcea, și Petre Iordache, primarul de la Ocnele Mari. În programul de investiţii pentru anul 2014 al Exploatării Miniere Rm. Vâlcea, Marius Tănăsie a prevăzut suma de 30 de milioane de lei pentru strămutarea a 147 gospodării din câmpurile III şi IV de la Ocnele Mari (grav afectate de alunecările de teren din perioada 2006 şi 2010) şi despăgubirea proprietarilor. Sesizând oportunitatea, primarul Petre Iordache a cerut Prefecturii Vâlcea fonduri pentru strămutarea, în 3 – 4 ani, a circa 500 de gospodării. Studiile specialiştilor Catedrei de Geologie din Universitatea Bucureşti nu confirmă, însă, riscurile în zona pe care primarul vrea să o strămute și pentru care a cerut despăgubiri, ceea ce ridică serioase semne de întrebare legate de motivul pentru care primarul insistă cu strămutarea și despăgubirile.

Nu e de neglijat nici faptul că firma Clipa SRL Ocnele Mari (administrată și aparținând Elenei Iordache, soția primarului), firmă specializată în producţia sacilor pentru ambalarea sării, are, în ultimii ani, ca principal client Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea. În contrapartidă, sora lui Tănăsie, Eugenia Tănăsie (inginer la EM Râmnicu Vâlcea, autorizată ca expert evaluator) a primit de la Primăria Ocnele Mari numeroase contracte de evaluare a proprietăţilor din domeniul public.

Potențialul salinei Ocnele Mari este sesizat și exploatat și de Rodica Tănăsie, soția directorului salinei, care, începând din 2011, și-a construit o afacere în domeniul turismului, bazată pe oportunitatea oferită de salină. Biroul de Turism manageriat de d/na Tănăsie a fost încadrat permanent cu 25 de angajaţi, situaţie care a generat cheltuieli nejustificat de ridicate, în special în perioadele cu aflux redus de vizitatori, care cumulează peste jumătate de an. Mai mult, directorul Tănăsie aprobă anual plata unui număr ridicat de ore suplimentare de lucru pentru angajaţii din cadrul Biroului de Turism, inclusiv pentru soţia sa, fără legătură cu activitatea efectivă desfăşurată.

Activitățile private ale familiei Tănăsie s-au diversificat prin includerea în circuitul turistic a Pensiunii “Levant” din Ocnele Mari, despre care localnicii spun că a fost ridicată cu utilaje, materiale şi salariaţi de la EM Rm. Vâlcea. Probabil că și la aceste lucrări se referă rapoartele Curții de Conturi care vorbesc despre cheltuieli nejustificate.

Asemenea ”frății” între directorii sucursalelor SALROM și diferiți primari au fost semnalate și la Tg. Ocna (Bacău), unde apare o strânsă prietenie între Daniel Goagă (pe care, pentru această funcție pare să-l recomande doar prietenia cu directorul general Aurel Bucur, având în vedere că anterior a fost mecanic la o fabrică de prelucrare a lemnului), directorul salinei, și primarul Ştefan Şilochi.

Potrivit unor informații din zonă, la Bacău liniile colaborării au fost ”sugerate” direct de managerul general al SALROM, Aurel Bucur, care, pentru a răsplăti sprijinul politic primit pentru numirea sa, a recomandat ”susținerea” proiectelor administrației locale. Astfel, șefii de la București au ”încurajat” dezvoltarea potenţialului de agrement al staţiunii turistice Tg. Ocna, prin transformarea în ştrand a unui lac format prin scufundarea solului şi infiltrarea apelor sărate, taxarea suplimentară la nivelul salinei locale, pentru activități deja taxate şi direcţionarea fondurilor către bugetul local, refacerea unor drumuri publice din responsabilitatea administraţiei locale cu resurse ale SALROM și altele.

Și Salina Praid (Harghita) a plătit (2,5 milioane lei) pentru servicii turistice de la firma Sal Sind SRL Praid, prejudiciind compania de stat, așa cum a constatat controlul realizat, în anul 2013, de Curtea de Conturi. Deşi Curtea de Conturi constată că salina pierde bani în favoarea firmei private, directorul sucursalei, Zoltan Seprodi, externalizează, tot către Sal Sind SRL Praid, administrarea ştrandului Praid, inaugurat în luna iunie a.c., după ce a fost extins şi modernizat pe banii statului. Iar pentru ca oferta turistică să fie și mai atractivă, turiștii primesc bunusuri (bilete gratuite pentru transportul, accesul şi tratamentul în salină), cu acceptul conducerii Salinei Praid, începând de la  inginerul şef – Sebestyen – Dosa Jozsef, şeful minei – Moldovan Istvan și directorul economic – Domokos Attila, chiar dacă salina de stat iese în pagubă.

Probabil că aceste aranjamente și complicități nu ar putea exista dacă numirile politice, cum s-a întâmplat și în cazul directorului general al SALROM, Aurel Bucur, puternic susținut de guparea Hrebenciuc, nu ar avea loc. Ca peste tot, o promovare pe criterii exclusiv politice (cum a fost cazul lui Aurel Bucur, care din maistru la Salina Tg. Ocna s-a văzut cocoțat, cu scandal și mari forțări, cu sprijin politic peste zăcămintele de sare ale României) anulează libertatea actului decizional care ar trebui să prevaleze în deciziile publice. Or, în cazul numirilor dictate politic, trebuie să acceptăm și faptul că, deciziile din administrația publică se vor lua tot la presiune politică. – PROMPT MEDIA

29 COMENTARII

  1. Dar de dl Grigore Pop, nu ati auzit,
    La vremea licitației pentru zacamantul de la Nires, era director ANRM, a semnat si a fost ascuns la SALROM. Duca il ține director tehnic – o fi bine ?

  2. Noul director general,Duca Alexandru, este un om hotarat sa arunce mizeria din SALROM si sa-i faca cu adevarat sa plateasca pe jigodiile hoate. Deja l-a schimbat pe ,,Profesorul” hotilor din SALROM Voicu Adrian si i-a desfacut contractul de munca hotului si mafiotului Bucur Aurel de la Targu Ocna. Cred ca nu se va opri aici pentru ca mai are de maturat destule jigodii din SALROM. Spor la treaba d-le Duca Alexandru!

  3. Gheorghe Stefan s-a mai ales cu un dosar penal pentru trafic de influenta la numirea directorului de la Posta Romana. Cand se va alege si Hrebenciuc cu un dosar penal pentru trafic de influenta la numirea hotului si mafiotului Bucur Aurel la conducerea SALROM? Acest paranoic a fost dat afara din societate si sper sa nu mai auzim de el decat ca este tras la raspundere de catre justitie pentru jaful din SALROM patronat de el si gasca lui de hoti.

  4. Ce mai asteapta noul director general al SALROM de nu demite mafia care inca este la butoanele societatii pe posturi cheie de conducere ? De ce nu ii inlatura pe ,, Profesorul” Voicu Adrian, betivul spagar ordinar Seprodi Zoltan sau pe mafiotul Bucur Aurel care a fost pus director la Targu Ocna de catre complicele Voicu Adrian in cele cateva zile de interimat? Asteptam curatenia reala din SALROM iar liderii nostri de sindicat sa faca pas inapoi ca rea s-au facut de cacao prin cardasia lui Jianu cu fostul director general HOTUL Bucur Aurel.

    • Tupeul tau este mare si se vede ca provine din randul ,,domnilor” hoti si mafioti din SALROM. Un pas s-a facut prin detronarea lui Bucur Aurel si speram ca lucrurile nu se opresc aici.

    • Cei ce se bucura de schimbarea ,,domnilor” hoti si mafioti pot fi in cel mai rau caz naivi, dar in nici un caz prosti. La Un OM nesimtirea este la ea acasa si nu m-as mira daca acesta este unul dintre domnii SALROM-lui care au furat nestingheriti in aceasta societate. Speranta trebuie sa moara ultima si astept in continuare ca DNA-ul sa-si faca prezenta in aceasta unitate , iar acesti hoti sa fie bagati la puscarie acolo unde le este locul.

  5. Presupun ca in mare parte articolul vorbeste adevarat si drept despre haosul si hotia din SALROM. Este de asteptat ca noul director general Duca Alexandru sa dea dovada ca nu va continua cardasia cu mafiotii si ii va deferi justitiei pentru a raspunde si a plati pentru toate cele multe ilegalitati facute impreuna si sub protectia stabilor de la Bucuresti. Astept rezultate palpabile si nu prosteala ca pana acum. Hotii la puscarieeeee!!!!!!

  6. Daca l-a strans in pic mai tare de momite (coite) DNA-ul pe Mihut Georgel,ceea ce speram ca a facut-o, sa vedeti ce hoarda de hoti si infractori se va napusti pe la portile Gherlei. Numai cateva vorbe legate de exporturile de sare de la Dej,Valcea si Praid pe destinatiile din Ungaria si Serbia, exporturi care multi ani s-au facut pe preturi care nu acopereau cheltuielile de productie si erau la jumatate de pret fata de preturile practicate pe piata interna. Acest lucru se intampla in timp ce Combinatele noastre chimice se inchideau sau abia se mai tarau, iar dezghetarea drumurilor din Romania costa dublu sau triplu fata de cea din Ungaria. Datorita spagilor consistente toti directorii generali din ultimii 10 ani au pastrat sistemul de export,l-au perfectionat si l-au dus mai departe sub atenta directionare din partea ,,Profesorului” Voicu Adrian vesnicul partener al conducerilor de orice culoare politica. Alaturi de el au prosperat continuu sefi de sucursale ca Mihut Georgel,Torpeny Francisc, Seprodi Zoltan sau Tanasie Marius precum si ticalosul sef de federatie sindicala SALROCA Jianu D-tru cel care nu a precupetit nici un efort de a sustine continuu mafia hotilor din SALROM. Deasemenea ,poate s-a indurat Mihut Georgel si a vorbit cate ceva si de contractele alea de achiziti aducatoare de spagi considerabile pentu mafia din SALROM. Si-au promovat pe posturi de conducere la centru sau prin sucursale tot felul de indivizi care nu au nici in clin nici in maneca cu profesionalismul managerial dar sunt foarte buni executanti cand este vorba de hotii si spagi. S-au multumit sa dea mana cu mafioti politici, gen HREBENCIUC, si sa promoveze pe functile cele mai inalte de conducere din SALROM oameni fara nici o pregatire manageriala,ca Bucur Aurel, pata cea mai neagra din istoria acestei societati cu capital de stat. Si acum s-au apucat din nou sindicalistii lui Jianu sa se implice, cu amenintari de greva generala, in actul decizional de numire a noului director general facand presiuni asupra Ministrului Economiei. Este foarte clar care este scopul acestor indivizi si anume promovarea unuia care sa continue jaful in stil mafiot si sa asigure protectia hotilor din structurile de varf ale SALROM. Se simte de la o posta agitatia si disperarea acestor infractori care simt ca li se strange latul. ,,DE CE VA ESTE FRICA NU VETI SCAPA” si veti da socoteala pentru jefuirea fara mila a acestei societati in care trudesc cei 2000 de salariati cu frica de Dumnezeu si lege. Vrem sa simtim cu adevarat ca Ministerul Economiei isi protejeaza acest patrimoniu si trage la raspundere prin bratul legii pe totii hotii si mafiotii din SALROM.

    • Oare nu ar trebui sa asteptati rezultatele controalelor si sfarsitul cercetarii DNA si doar apoi sa trageti concluzii??
      Uite ce “cel mai mare dobitoc posibil” e Bucur, ca din director general a devenit director de sucursala!!!!
      Deci…Consiliul de Administratie, Ministrul economiei nu il considera chiar dobitoc, nici spagar nici idiot.
      Rezulta ca ar trebui sa aveti rabdare, ca fiecare va plati dupa cat a gresit!!!
      Dejuleeeee….pe cine vrei director general? Oare cineva din clanul Potrocozan sau Prundus ar fi bun?

      • Nu mai este de asteptat pentru a vedea cine este noul director general pentru ca in timp ce tu te strafocai sa-ti scrii mesajul s-a decis ca Duca Alexandru este mandatatul ministrului. In ceea ce il priveste pe dobitocul paranoic Bucur Aurel sa vedem cat va mai fi si la carma sucursalei Targu Ocna unde de fapt a fost pus de ,,Profesorul” Voicu Adrian partenerul de afaceri dubioase al acestuia. Parerea mea este ca Bucur in scurt timp va fi un terminat avand in vedre multiplele probleme cu anchetele care urmeaza si in care Bucur va fi actor de vaza. Sa vedem cati vor mai ramane pe pozitii cheie in SALROM acum cu Duca director general. Cred ca la multi le tremura poponetul.

      • Se aud catusele zanganind pe la urechile mafiei din SALROM.Bucureeee te strange pe la spate? Nu mai este mult pana vom scapa definitiv de voi hotilor. In saptamana mare de dinaintea Pastelui a revenit zambetul si speranta de liniste si dreptate in randul salariatilor din SALROM.

      • Dupa numai o luna de la numirea lui Bucur Aurel director la Salina Targu Ocna, dobitocul A FOST DAT AFARA prin desfacerea contractului de munca pentru hotiile fara numar. Mare dreptate ai avut Andri Popa. Cu putina rabdare am scapat de cretinelul lui Hrebenciuc si al lui Silochi.

  7. Daca l-a strans in pic mai tare de momite (coite) DNA-ul pe Mihut Georgel,ceea ce speram ca a facut-o, sa vedeti ce hoarda de hoti si infractori se va napusti pe la portile Gherlei. Numai cateva vorbe legate de exporturile de sare de la Dej,Valcea si Praid pe destinatiile din Ungaria si Serbia, exporturi care multi ani s-au facut pe preturi care nu acopereau cheltuielile de productie si erau la jumatate de pret fata de preturile practicate pe piata interna. Acest lucru se intampla in timp ce Combinatele noastre chimice se inchideau sau abia se mai tarau, iar dezghetarea drumurilor din Romania costa dublu sau triplu fata de cea din Ungaria. Datorita spagilor consistente toti directorii generali din ultimii 10 ani au pastrat sistemul de export,l-au perfectionat si l-au dus mai departe sub atenta directionare din partea ,,Profesorului” Voicu Adrian vesnicul partener al conducerilor de orice culoare politica. Alaturi de el au prosperat continuu sefi de sucursale ca Mihut Georgel,Torpeny Francisc, Seprodi Zoltan sau Tanasie Marius precum si ticalosul sef de federatie sindicala SALROCA Jianu D-tru cel care nu a precupetit nici un efort de a sustine continuu mafia hotilor din SALROM. Deasemenea ,poate s-a indurat Mihut Georgel si a vorbit cate ceva si de contractele alea de achiziti aducatoare de spagi considerabile pentu mafia din SALROM. Si-au promovat pe posturi de conducere la centru sau prin sucursale tot felul de indivizi care nu au nici in clin nici in maneca cu profesionalismul managerial dar sunt foarte buni executanti cand este vorba de hotii si spagi. S-au multumit sa dea mana cu mafioti politici, gen HREBENCIUC, si sa promoveze pe functile cele mai inalte de conducere din SALROM oameni fara nici o pregatire manageriala,ca Bucur Aurel, pata cea mai neagra din istoria acestei societati cu capital de stat. Si acum s-au apucat din nou sindicalistii lui Jianu sa se implice, cu amenintari de greva generala, in actul decizional de numire a noului director general facand presiuni asupra Ministrului Economiei. Este foarte clar care este scopul acestor indivizi si anume promovarea unuia care sa continue jaful in stil mafiot si sa asigure protectia hotilor din structurile de varf ale SALROM. Se simte de la o posta agitatia si disperarea acestor infractori care simt ca li se strange latul. ,,DE CE VA ESTE FRICA NU VETI SCAPA” si veti da socoteala pentru jefuirea fara mila a acestei societati in care trudesc cei 2000 de salariati cu frica de Dumnezeu si lege.

  8. Articolul prezinta doar o foarte mica parte din afacerile clicii mafiote de la conducerea SALROM. Adevaratele proportii ale ilegalitatilor sunt prezentate in rapoartele Curtii de Conturi, in rapoartele Corpului de Control al SALROM si nu in ultimul rand in raportul Corpului de Control al Ministrului Economiei care s-ar parea ca a stat las baza deciziei de demitere a mafiotului Bucur Aurel din functia de director general pe care se cocotase cu sprijinul lui HREBENCIC si a lui JIANU cu ai lui. In ceea ce priveste avertizarea cu greva generala transmisa catre Ministrul Economiei de catre federatia sindicala SALROCA sub egida lui JIANU D-tru si a liderilor nostri de sindicat, nu mai este nici o indoiala pentru ca astazi acestia si-au informat membrii de sindicat despre opiniile exprimate la comanda directorilor de sucursale, bineinteles ca fara o consultare prealabila a sidicalistilor. Halal lideri de sindicate mai avem! Tot asa au procedat si cand aceeasi lideri l-au sustinut pe mafiotul BUCUR AUREL omul lui HREBENCIUC sa ajunga din maistru director general. Sunt convins ca Ministrul Economiei nu se va lasa influentat de acesti mincinosi impostori care nu si-au consultat oamenii inainte de a se intalni si a transmite asemenea semnale false catre ministru.

  9. Nu pot sa cred ca liderii nostri de sindicat ne mint si ne prostesc cu atata nesimtire. Stie toata lumea ca au intelegeri cu hotii din conducerile noastre dar parca tupeul a depasit cu mult limitele bunului simt. Daca sunt si ei partasi la hotiile si jaful din SALROM sa fie trasi la raspundere in fata legii si sa plateasca ca doar asa ii va satura dracul de furat. Sunt dezamagit de liderii nostri de sindicat. Sa le fie rusine!

  10. Inainte de a scrie ceva, am facut o rapida documentare pe net. Iata care sunt (conform wikipedia)principiile fundamentale ale eticii presei:
    -Respectul acordat persoanei
    -Veridicitatea faptelor (principiul adevărului, al corectitudinii informațiilor)
    -Interesul public
    -Loialitatea (față de public, față de instituția mediatică, față de comunitatea jurnalistică)
    Daca individul care a scris articolul ar fi avut putin respect, nu neaparat pentru persoanele despre care scrie, ci pentru adevar, sau cel putin pentru meseria lui, ar fi facut si el o minima documentare. Daca o facea, nu ar fi luat de-a gata ce i-a bagat cineva sub nas. Pentru ca n-a facut-o, a amestecat in mod mizerabil informatii adevarate cu minciuni calomniatoare, unele bazate doar pe niste presupuneri personale.
    Articolul este un asemenea exemplu de incompetenta profesionala, incat ma gandesc ca autorul nu poate fi chiar atat de idiot si ajung sa fac si eu presupuneri, ca tot se poarta: nu cumva este mai mult decat incompetenta? Nu este si un interes la mijloc?
    Iar pentru autorul comentariilor anterioare (pentru ca dupa stil, este unul singur)am o intrebare: in fara de a alege intre bere la PET si bere la halba, a mai luat in viata lui o alta decizie cu implicatii financiare?

    • Daca eu iau decizii financiare bune sau rele, dar o fac pe buzunarul meu si nu afectez pe nimeni altul, este cat se poate de OK. Problema apare cand indivizi ca tine(banuiesc ca faci parte din randul hotilor nominalizati in articol sau comentarii)iau decizii proaste pe banii munciti de cei ca mine sau in numele institutiei statului pusa la discretia unor parveniti politici la fraiele conducerii societatii. Nu va reprezinta decat tupeul,nesimtirea si lacomia. Astept cu nerabdare momentul in care, acesti hoti, va trebui sa raspunda pentru jaful din SALROM

  11. Dar de respectarea drepturilor noastre cine se mai ocupa daca Jianu si liderii nostri de sindicat sunt atenti numai la cerintele lui Voicu,Bucur,Seprodi si ceilalti hoti care ne fura si ne mint de ani de zile? Nu v-am ales pentru a va face voi averi si a va proteja afacerile pe care le aveti impreuna cu hotii din conducerea de la Bucuresti si a sucursalelor. SALROM are nevoie de o prihanire si o curatare de mafioti,hoti si mincinosi ca Voicu,Bucur,Goaga( simbolul alcoolicului din SALROM),Seprodi, Tanasie,Mihut, Torpeny si chiar Jianu. Sfintele sarbatori pascale sa vina si cu DNA-ul si sa ne scape de acesta ciuma mafiota.

    • Cretule draga, Cristinel si ceilalti, hotii, betivii, profesorii in rele, cum ziceti voi, au fost maturati, cavalerul dreptatii Duca nu semneaza nimic, angajaza cu gramada ce i se spune de la minister, a instaurat un regim de teroare, santajeaza salariatii ca sa le reduca salariiile, si ii ameninta cu concedierea daca nu accepta. Nu mai are bani de salarii pana la sfarsitul anului si spune ca acum e corect, anul trecut oamenii au incasat dreoturi necuvenite. Ia sa aduceti toti bani de acasa, ca hotul de Bucur a fost matrasit si a venit zia dreptatii

  12. D-tru Jianu si gasca lui mincinosi da inca o data dovada de servilism si complicitate cu cei care care au jefuit SALROM (Muraru Gabriel, Bucur AUREL, Mihut Georgel, ,,Profesorul”Voicu Adrian, Seprodi Zoltan,Tanasie Marius, Torpeny Francisc). Suntem furati pe fata de alesii nostri.

  13. Alesii nostri, liderii de sindicat in frunte cu JIANU D-TRU presedintele Federatiei SALROCA, s-au adunat la Bucuresti ca sa faca petitii catre Ministrul Economiei cu amenintari de GREVA GENERALA in cazul in care acesta ar indrazni sa-l numeasca pe Duca Alexandru director general SALROM. Acesti indivizi, care de multa vreme nu mai reprezinta interesele salinarilor, au consultat membrii de sindicat inainte de a face asemenea demersuri in numele lor? Probabil considera domniile lor ca salinarii sunt marionetele sau figurantii pe spatele carora ei, alesii nostri ,trebuie sa decida soarta tuturor fara a ne consulta. Isi aleg ei directorul general care le convine astfel incat sa nu le deranjeze cumva afacerile locale si magariile in care sunt combinati cu cei din conducerile sucursalelor. Nu va mai erijati, domnilor lideri de sindicate alesi, in vocile autorizate care trebuie sa decida soarta tuturor salariatilor din aceasta societate pentru ca nu ati primit acest drept din partea membrilor de sindicate pe care ii sfidati cu nerusinare si nu-i consultati atunci cand faceti astfel de gesturi. Asa ati procedat si cand v-ati intalnit cu HREBENCIUC si l-ati sprijinit pe cel mai mare dobitoc posibil BUCUR AUREL sa ajunga director general al SALROM si rezultatul dezastruos il cunoaste toata lumea. Spun dezastruos pentru cei multi si amarati din aceasta societate ca pentru voi ,domnilor lideri de sindicat in frunte cu mizerabilul JIANU D-TRU, a avut grija BUCUR AUREL sa va multumeasca de asa maniera incat ati uitat cine va ales si pe cine trebuie sa reprezentati. Voi nu v-ati adunat la Bucuresti pentru a reprezenta interesele membrilor vostri de sindicat ci ati plecat la drum cu mandate date de catre directorii de sucursale care tremura de teama tragerii la raspundere pentru hotiile fara numar si jaful din sucursale patronat pana acum de BUCUR AUREL care a lucrat mana in mana cu VOICU ADRIAN si JIANU D-TRU. In numele cui amenintati voi cu GREVA GENERALA? Nu o sa va urmeze nimeni TRADATORILOR. Cu ce obraz o sa va intoarceti voi in fata oamenilor pe care i-ati mintit cu nerusinare,oare pentru a cata oara?

  14. Acesti indivizi, care de multa vreme nu mai reprezinta interesele salinarilor, au consultat membrii de sindicat inainte de a face asemenea demersuri in numele lor? Probabil considera domniile lor ca salinarii sunt marionetele sau figurantii pe spatele carora ei, alesii nostri ,trebuie sa decida soarta tuturor fara a ne consulta. Isi aleg ei directorul general care le convine astfel incat sa nu le deranjeze cumva afacerile locale si magariile in care sunt combinati cu cei din conducerile sucursalelor. Nu va mai erijati, domnilor lideri de sindicate alesi, in vocile autorizate care trebuie sa decida soarta tuturor salariatilor din aceasta societate pentru ca nu ati primit acest drept din partea membrilor de sindicate pe care ii sfidati cu nerusinare si nu-i consultati atunci cand faceti astfel de gesturi. Asa ati procedat si cand v-ati intalnit cu HREBENCIUC si l-ati sprijinit pe cel mai mare dobitoc posibil BUCUR AUREL sa ajunga director general al SALROM si rezultatul dezastruos il cunoaste toata lumea. Spun dezastruos pentru cei multi si amarati din aceasta societate ca pentru voi ,domnilor lideri de sindicat in frunte cu mizerabilul JIANU D-TRU, a avut grija BUCUR AUREL sa va multumeasca de asa maniera incat ati uitat cine va ales si pe cine trebuie sa reprezentati. Voi nu v-ati adunat la Bucuresti pentru a reprezenta interesele membrilor vostri de sindicat ci ati plecat la drum cu mandate date de catre directorii de sucursale care tremura de teama tragerii la raspundere pentru hotiile fara numar si jaful din sucursale patronat pana acum de BUCUR AUREL care a lucrat mana in mana cu VOICU ADRIAN si JIANU D-TRU. In numele cui amenintati voi cu GREVA GENERALA? Nu o sa va urmeze nimeni TRADATORILOR. Cu ce obraz va intoarceti voi in fata oamenilor pe care i-ati mintit cu nerusinare,oare a cata oara?

    • De ce dureaza atat de mult pana ce statul,actionarul SALROM si DNA sa bage la puscarie si sa le confisce averile frauduloase facute de hotii astia din SALROM? Mihut ara mic copil pe langa mafiotii astia.

    • Stiti cumva cum a ajuns domnul Duca director la Salrom? A jucat volei in tinerete cu domnul minstru Tudose
      Se pare ca asta e singurul lui merit, iar cei care au sperat ca dupa ce l-au dat afara pe Bucur se vor schimba lucrurile in Salrom, au avut perfecta dreptate.S-au schimbat in rau.Angajarile continua la sediu, aproape ziua si omul nou (sau vechi, ma rog, ca o parte sunt pensionari, iar unul pare chiar scapat de la azilul de batrani), se forteaza aprobare unei noi organigrame care prevede suplimentarea numarului de posturi la sediu cu cca 20!% (au multe rude si prieteni domnii de la minister), iar mai nou vrea sa introduca un sistem de pontaj pe baza de amprente digitale (pt ca cineva, undeva, are o firma care se ocupa cu chestia asta)
      Unde sunteti voi cavaleri ai dreptatii care tipati tot timpul ca Bucur era hot?
      Domnule Jianu, de ce taci?

  15. Alesii nostri lideri de sindicat in frunte cu Jianu D-tru ,presedintele Federatiei SALROCA, s-au adunat la Bucuresti ca sa faca petitii catre Ministrul Economiei cu amenintari de GREVA GENERALA in cazul in care acesta ar indrazni sa-l numeasca pe Duca Alexandru director general SALROM. A

  16. Odata cu arestarea la domiciliu a lui Mihut Georgel in cazul ,,Transferoviarul” toata lumea a sperat ca DNA-ul va merge mai departe si va ancheta adevaratele hotii patronate in aceasta societate de catre mafiotul nr.1 al SALROM Bucur Aurel si ceata lui de spagari care au cangrenat intreaga societate.Intre timp,in urma unui raport al Corpului de Control al Ministrului Economiei,hotul Bucur Aurel a fost detronat si pus director de catre Consiliul de Administratie la sucursala Targu Ocna ca si cum acolo nu mai conteaza cat a furat si ce jaf a lasat in urma lui la nivelul societatii. A fost inlocuit,provizoriu, de taticul hotilor din SALROM ,,PROFESORUL” Voicu Adrian, vechi prieten la catarama si partener de combinatii cu Mihut Georgel de la Ocna Dej, Seprodi Zoltan de la Praid si Tanasie Marius de la Valcea, in special pe spagile din exporturile pe destinatiile din Ungaria si Serbia la preturi la jumatate fata de preturile practicate pe piata interna. Radu Dirtu ar putea da relatii despre advaratii spagari din SALROM interesati de incheierea contractului cu firma mentionatain articol Isi inchipuie cineva ca un contract de o asemenea valoare a fost fost decis de Radu Dirtu? Pai pentru ce a fost numit unul ca Radu Dirtu director la Cacica de catre hotul Bucur Aurel la intelegere cu Jianu D-tru presedintele Federatiei Sindicale SALROCA? Cu afaceri personale la tot pasul cum sa nu prospere aceasta clica de hoti care au furat fara nici o jena aceasta companie a statului? Poate este cumva de inteles ca reprezentantii Ministerului Economiei in Consiliul de Administratie au inchis ochii la acest jaf, dar si cei din partea Fondului Proprietatea, care este actionar cu 49%, s-au lasat pacaliti,sau momiti, si nu au observat ca se fura la greu? Ramane in continuare speranta ca DNA-ul lucreaza si va face curatenie in SALROM iar pe acesti hoti ii va trimite acolo unde le este locul – La Puscarieeeeeeeee!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.