Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Secretarul de stat Vasile Șalaru a demisionat

Secretarul de stat Vasile Șalaru a demisionat

DISTRIBUIȚI

 140678 – 22102015 – Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Șalaru a demisionat după ce în presă au apărut comentarii negative legate de o serie de afirmații făcute în cadrul unei conferințe de presă despre educația pe care ar trebui să o primească tinerele eleve. Anunțul demisiei a fost făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu, care a mai spus că fostul secretar de stat va susține o conferință de presă în care va explica afirmațiile sale, pe care le consideră incorect refletate și scoase din context. Şalaru a spus că  fetele ar trebui să se ghideze după enunţul: ”Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”.

”Aceste ore de consiliere vizează, poate o să râdeţi, poate nu, o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine, prin ţinută. Elevii noştri nu ştiu să calce pe stradă. Eu aş vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, ştiind să fie o gazdă bună, şi cred că este o latură a învăţământului românesc, care a fost total neglijată, şi care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiţi, de trecuta educaţie de pension”, a afirmat el. – PROMPT MEDIA

foto:ziuanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.