Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic, din nou la DNA

București: Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic, din nou la DNA

DISTRIBUIȚI

Ioana Băsescu 146463 – 22092016 – Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Traian Băsescu, a fost audiată joi dimineața mai bine de trei ore la DNA într-un dosar legat de finanțarea alegerilor prezidențiale din 2009. Denunțătorul din dosar a susținut că ar fi cheltuit un milion de euro, care ar fi fost derulați prin mai multe firme. În dosar este inclus și Ministerul Turismului, condus pe atunci de Elena Udrea.

Avocatul Vasile Pleşa a anunțat că Gheorghe Nastasia, fost secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în mandatul Elenei Udrea, a fost pus sub control judiciar în această cauză.

Dialog jurnaliști-avocat:

– E vorba de campania prezidenţială?

– Campania prezidenţială, da.

– Ce sumă ar fi fost plătită?

– O să aflaţi din dosar…

– Cine ar fi dat aceşti bani?

– E vorba de un denunţător care avea mai multe contracte cu Ministerul Turismului.

– Şi tot prin intermediul domnului Nastasia s-ar fi plătit?

– Nu,

nu prin intermediul domnului Nastasia.

– Este vorba în acest dosar şi de alte infracţiuni sau doar de luare de mită?

– Nu, nu, nu.

– Şi doamna Ioana Băsescu ?

– Nu cunosc nimic în legătură cu doamna Ioana Băsescu.

– Clientul dumneavoastră are calitate de martor?

– Nu. Clientul meu este suspect.

– Ce învinuire?

– Pentru luare de mită.

Potrivit televiziunilor de știri, Elena Udrea a venit, la rândul ei, la DNA însoțită de un avocat, fără a face vreo declarație. De asemenea, la DNA a venit pentru a da declaraţii şi consultantul politic Dan Andronic, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2015.

Avocatul Vasile Pleșa a precizat că audierile pe care le efectuează DNA sunt în legătură cu fapte privind finanțarea campaniei electorale din 2009. ”Sunt evenimente din anul 2009. Da, s-au impus măsuri preventive. Deocamdată pot să vă spun că pentru domnul Nastasia, care este clientul meu, s-a impus măsura controlului judiciar în legătură cu o luare de mită, în legătură cu campania, cu evenimente din 2009”, a spus Vasile Pleşa. Se suspectează că ar fi vorba de un milion de euro. Avocatul a mai spus că nu știe ce amestec ar avea Ioana Băsescu, precizând că nu i-a văzut numele în dosar.

Fiica fostului președinte a fost prima care a părăsit sediul DNA după patru ore de audieri, dar nu a dorit să spună sub ce calitate a fost audiată și dacă procurorii au impus vreo măsura preventivă pe numele său. Conform unor surse neoficiale, aceasta ar fi suspectă de complicitate la spălare bani și complicitate la abuz în serviciu din funcția de notar. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.