Acasă Anchete Justitie Cristian Boureanu, trimis în judecată

Cristian Boureanu, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

 146734 – 19072017 –  Fostul deputat Cristian Boureanu a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 pentru savarsirea a trei infractiuni de ultraj, el fiind acuzat ca a agresat un politist rutier.

In acelasi dosar, a fost trimisa in judecata si Laura Teodora Dinca, prietena lui Boureanu, acuzata de marturie mincinoasa.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: “La data de 09.06.2017, în jurul orelor 01:30, inculpatul Boureanu Cristian Alexandru aflându-se în calitate de pasager, pe locul din dreapta față, într-un autoturism oprit în trafic, în zona Piaţa Charles de Gaulle, Sector 1, de un echipaj de poliție rutieră, s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a amenințat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20  zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi împrejurare, inculpatul l-a amenintat pe agentul de poliţie cu fapte păgubitoare, iar pe un alt agent cu acte de violenţă şi fapte păgubitoare.

Totodată, fiind audiată în calitate de martor, la datele de 09.06.2017 şi 06.07.2017, în prezenta cauză, inculpata Dincă   Laura Teodora a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, declaraţia martorei din data de 06.07.2017 fiind în contradicţie cu declaraţia anterioară şi cu probatoriul administrat în cauză. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti”, se arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

foto:libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.