Acasă Sud-Vest Dolj Călăuză şi imigranţi, prinşi de Poliţia de Frontieră

Călăuză şi imigranţi, prinşi de Poliţia de Frontieră

53
DISTRIBUIȚI

 147736 – 20092017 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi, județul Dolj, au depistat nouă cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în țară, ajutați de un cetățean bulgar, care i-a trecut fluviul Dunărea cu o ambarcațiune cu motor.

Persoanele în cauză, care au plătit unui cetățean de origine arabă suma de 8.000 de dolari de persoană pentru a-i ajuta să ajungă în Germania, au fost predate autorităților de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, au fost reținute 9 persoane (4 bărbați, 4 femei și 1 minor) care nu vorbeau limba română și nu aveau documente de identitate asupra lor.

Una dintre persoane nu s-a supus somațiilor legale, fugind către o zonă împădurită din apropiere și fiind reținută câteva ore mai târziu cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele nouă persoane reținute inițial sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 10 și 62 de ani, iar cea de-a zecea persoană este cetățean bulgar.

“Cetățenii sirieni au declarat că au plătit unui cetățean de origine arabă, pe care l-au cunoscut în Istanbul – Turcia în urmă cu aproximativ o lună, suma de 8.000 de dolari de persoană pentru a ajunge în Germania. Până la frontiera cu Bulgaria, aceștia au călătorit cu un microbuz, de unde au fost preluați și trecuți fluviul Dunărea cu o ambarcațiune cu motor, de către două persoane, iar de la malul românesc au fost preluați de către cetățeanul bulgar Petar A., care urma să îi ajute să meargă mai departe”, se precizează în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii sirieni și de complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetățeanul bulgar, iar cetățenii străini au fost predați, conform protocolului româno – bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi identificării tuturor persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here