Acasă Sud Giurgiu Proiect comun transfrontalier

Proiect comun transfrontalier

513
DISTRIBUIȚI

146332 – 17052018 – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Lucian Corozel, a declarat că instituţia pe care o reprezintă derulează, împreună cu Prefectura Districtului Ruse şi Primăria Tenovo din Bulgaria un proiect comun transfrontalier, în valoare de 450.000 euro, pentru instruirea personalului din cele trei instituţii publice, scrie Agerpres.

“Încă din anul 2013 a fost încheiată între Judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse, Bulgaria, o înţelegere de cooperare în baza căreia părţile vor coopera în domeniile: infrastructură, dezvoltare economică şi socială, sănătate, educaţie, cultură, comunicaţii şi informatică, administrativ şi turistic, conform priorităţilor din viitorul program de cooperare transfrontalieră. Deoarece între cele două administraţii există încă multe diferenţe, CJ Giurgiu şi Districtul Ruse au considerat necesar să se cunoască mai bine, să depăşească problemele comune şi să creeze cadrul pentru a dezvolta proiecte viitoare împreună şi astfel a fost câştigat şi s-a semnat în data de 19 mai 2017 în cadrul Programului Interreg V-A Romania Bulgaria, Axa prioritara 5 – O regiune sigură, Obiectivul specific 5.1 Sporirea capacităţii de cooperare şi eficienţei instituţiilor publice în context CBC şi un proiect transfrontalier de instruire pentru administraţia judeţului Giurgiu şi Districtului Ruse, proiect în care CJ Giurgiu are ca parteneri Prefectura Districtului Ruse şi Primăria Municipalităţii Tenovo, Bulgaria”, a declarat miercuri vicepreşedintele CJ, la conferinţa de lansare a programului de instruire.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 24 de luni. Obiectivele proiectului sunt creşterea capacităţii de cooperare şi profesionalizarea personalului între cele trei autorităţi publice, precum şi dotarea cu echipamente IT.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.