Acasă Cultura/Media Conferința dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Jula în...

Conferința dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Jula în Ungaria

DISTRIBUIȚI

148598 – 21112018 – Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Locale din Alba Iulia şi publicația ”Foaia Românească” din Ungaria, a organizat conferința ”Contribuția românilor din Ungaria la Marea Unire și Rolul Armatei Române în eliberarea Budapestei de trupele bolșevice”.  Conferinţa s-a desfăşurat în data de 17 noiembrie 2018 la Jula, în Ungaria. Au fost invitaţi zeci de reprezentanți ai comunității de români din Ungaria – oficiali români, directorii școlilor românești, preoți, jurnaliști, cercetători, membri ai mediului asociativ, dar și demnitari ai statului român și autorități locale din România.

Invitații prezenți au fost întâmpinați cu pâine, având forma României, și cu sare, pregătite de reprezentanți ai Centrului pentru Politici Locale.

Conform programului stabilit, a avut loc festivitatea de premiere a directorilor școlilor românești din Ungaria, pentru care Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” a pregătit diplome de merit pentru păstrarea, afirmarea și promovarea identității etnice, culturale, și lingvistice românești, dar și lucrări valoroase despre cei mai de seamă români de pretutindeni, despre Primul Război Mondial și istoria Transilvaniei. Pentru că directorii invitați, inexplicabil, nu au fost prezenți la eveniment, Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi”, prin Iulia Modiga, a adresat rugămintea reprezentantului Consulatului General al României la Gyula (Jula) de a transmite diplomele și cărțile acestora, atunci când va fi posibil.

Iulia Olteanu, director al Școlii Generale din Bătania, Erica Borbély, director al Școlii Generale din Chitighaz, Maria Gurzău Czeglédi, director al Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Jula, Ana Ruja, director al Şcolii Generale din Micherechi, Elena Silaghi, director al Școlii Generale din Săcal, Petru Selejan, director al Școlii Generale din Aletea, dar și Eva Iova Șimon, redactor-șef al publicației ”Foaia Românească” au fost menționați în cadrul festivității de premiere ca promotori cu merite deosebite ai identității românești în Ungaria.

După festivitatea de premiere a fost proiectat un film documentar despre Marea Unire și a fost ținută o scurtă prezentare de către membri de la ASTRA Sibiu referitoare la activitățile cele mai relevante ale asociației pe tema sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.