Acasă Economic Peste 930.000 de numere portate in anul 2018

Peste 930.000 de numere portate in anul 2018

DISTRIBUIȚI

  149149 – 18012019 – Pe parcursul anului 2018 au fost portate 930.522 de numere de telefon, din care aproximativ 92% (856.584) sunt numere de telefonie mobila, si doar 73.938 sunt numere de telefonie fixa. ”În total, in cei zece ani de cand portabilitatea numerelor a fost introdusa in Romania, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate intre retele. Numarul utilizatorilor care au beneficiat de avantajele serviciului de portabilitate a crescut in general de la un an la altul si acesta este motivul pentru care masurile de reglementare adoptate anul trecut au fost concentrate spre reducerea tarifelor de portare dintre operatori si pastrarea numarului de telefon fix la efectuarea portarii dintr-un judet in altul”, a precizat presedintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

In total, in cei zece ani de cand portabilitatea numerelor a fost introdusa in Romania, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate intre retele: 4,6 milioane numere de telefonie mobila si aproximativ 800 de mii numere de telefonie fixa.

Media lunara de portari aferenta anului 2018 a crescut fata de anul anterior la 77.543 de portari de la 74.391 in 2017, iar in lunile octombrie si decembrie s-au portat cele mai multe numere – 109.887, respectiv 98.775.

Din totalul numerelor portate in 2018, 78% au apartinut persoanelor fizice, iar 22% persoanelor juridice. In procesele de portare desfasurate in anul 2018 au fost implicati 26 de furnizori.

Telefonie mobila

Furnizorii de telefonie mobila au reusit in anul 2018 sa atraga prin portare 856.584 de utilizatori. Dintre acestia, cei mai multi au optat pentru reteaua RCS & RDS – 278.070, in timp ce Orange a primit prin portare 176.124 de utilizatori, Vodafone – 156.323, Telekom Romania Communications – 148.675, iar Telekom Romania Mobile Communications – 97.350.

FurnizorNumere de telefonie mobila portate in 2018
RCS & RDS278.070
Orange176.124
Vodafone156.323
Telekom Romania Communications148.675
Telekom Romania Mobile Communications97.350
Altii42

Din cele 856.584 de numere de telefonie mobila portate in 2018, 46% au fost numere de cartele preplatite.

Telefonie fixa

In anul 2018 au fost portate 73.938 de numere de telefonie fixa, reprezentand 8% din totalul numerelor portate in acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixa portate au fost impartite intre principalii furnizori, astfel: Telekom Romania Communications – 28.516, RCS & RDS – 22.218, Orange – 10.498, UPC Romania – 4.577 si Vodafone – 3.479.

FurnizorNumere de telefonie fixa portate in 2018
Telekom Romania Communications28.516
RCS & RDS22.218
Orange10.498
UPC Romania4.577
Vodafone3.479
Altii4.650

In 2018 au fost portate 26.950 de numere independente de locatie. 71% din numerele de telefonie fixa portate au apartinut unor persoane juridice.

Portabilitatea numerelor de telefon ofera utilizatorilor libertate deplina de alegere pentru ca permite pastrarea numarului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla in ce retea functioneaza orice numar de telefon folosit in Romania, chiar daca a fost portat. Site-ul ofera detalii cu privire la pasii care trebuie urmati pentru a porta un numar de telefon, raspunsuri la intrebari care apar frecvent in situatia portarii numerelor, dar si sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situatiile reale semnalate autoritatii de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.