Acasă Politic Strângem relațiile cu Iordania

Strângem relațiile cu Iordania

DISTRIBUIȚI

149138 – 17012019 –   Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Expatriaților al Regatului Hașemit al Iordaniei, Ayman Safadi, aflat în vizită la București.

Vizita a constituit un prilej pentru trecerea în revistă a stadiului relațiilor bilaterale și pentru fixarea principalelor repere ale conlucrării româno-iordaniene, inclusiv din perspectiva oportunităților oferite de exercitarea de către România a Președinției Consiliului UE, în primul semestru al acestui an, precum și a co-Președinției Uniunii pentru Mediterana deținută de Regatul Hașemit al Iordaniei.

Cei doi miniștri au examinat modalităţile concrete de amplificare a acestora și au salutat progresele înregistrate în ultima perioadă în domeniul cooperării economice şi al schimburilor comerciale în domenii precum agricultură, industrie, energie, construcţii şi infrastructură de transport, tehnologia informaţiilor și sănătate.

Convorbirile au oferit, de asemenea, oportunitatea de a analiza cooperarea dintre România și Iordania în cadrul organizațiilor internaționale, precum și de a efectua un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale, precum criza siriană, procesul de pace din Orientul Mijlociu, anunță MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.