Acasă Uncategorized Dăncilă o contrazice pe Vasilescu

Dăncilă o contrazice pe Vasilescu

DISTRIBUIȚI

  150467 – 21052019 – Premierul Viorica Dăncilă, aflat marți în vizită de lucru la Suceava și Vaslui, pentru a verifica mai multe obiective publice construite, și-a spus punctul de vedere despre extrădarea lui Radu Mazăre, care a fost adus luni în Romania din Madagascar. Dăncilă a afirmat că readucerea fostului primar al Constanței în țară nu este o mișcare electorală, așa cum a sugerat purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu.

            ”Justiția trebuie să își facă datoria. Și-a făcut datoria chiar foarte prompt și acest lucru trebuie să fie privit în mod egal indiferent de nume. Vorbim despre un gest de normalitate. Pot să spun că am fost la curent cu tot procesul de aducere în țară din Madagascar și noi am procedat în mod corect. Nu vreau să leg această acțiune de vot”, a declarat prim-ministrul.

            Vasilescu a declarat, luni, că aducerea lui Radu Mazăre în România are ca scop influențarea opiniilor electoratului și a sugerat că în spate se află ”statul paralel”. ”Cred că înseamnă același lucru cu aducerea lui Nicolae Popa, tot în campania electorală, când Traian Băsescu avea nevoie de acel ceva în dezbaterea pe care a avut-o cu Mircea Geoană. Este foarte ciudat că îl aduc chiar acum, în campania electorală. Cu certitudine, Ministerul Justitiei, prin doamna Ana Birchall, a făcut toate demersurile pentru a-l aduce în țară. Radu Mazăre este folosit ca armă electorala, dar în niciun caz de PSD. Trageți dvs. concluziile, credeți că PSD-ul? În ultima săptămână de campanie electorală? Mie îmi sună ca rețeta din 2016, când toți oamenii noștri de forță erau chemați la DNA sau plimbați în cătușe, în frunte cu mine, în campanie electorală. Încearcă aceeași rețetă, nu o să le iasă, că oamenii nu sunt proști, au văzut că justiția este folosită ca armă electorală”, a spus Vasilescu la RTV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.