Acasă Social Administratie Ioan Aurel Pop, Gelu Colceag, Irina Loghin şi Cornel Dinu au primit...

Ioan Aurel Pop, Gelu Colceag, Irina Loghin şi Cornel Dinu au primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti"

Alte 5 personalități marcante din domeniul sănătății și 11 asociații și fundații neguvernamentale au primit Diplome de Excelenţă

DISTRIBUIȚI

152617 – 29112019 –    În preziua Sărbătorii Naționale a României, primarul general, Gabriela Firea, a conferit, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Metropolis, titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului București” lui Ioan Aurel Pop, Președinte al Academiei Române, lui Gelu Colceag, profesor universitar, actor și regizor de teatru și film, Irinei Loghin, renumită interpretă de muzică populară și lui Cornel Dinu, fost jucător și antrenor de fotbal, personalitate marcantă a sportului românesc.

            De asemenea, în cadrul evenimentului, au primit Diplome de Excelență 5 personalități marcante din domeniul sănătății și 11 asociații și fundații neguvernamentale, pentru implicarea în viața comunității.

            „În astfel de momente, ne gândim la cei care au luptat și s-au jertifit pentru patria noastră, pentru libertatea și suveranitatea poporului român, dar și la eroii zilelor noastre, eroii, de cele mai multe ori tăcuți care nu ies prea des în spațiul public, dar care duc prestigiul națiunii noastre peste tot în lume, fie că este vorba despre academicieni, profesori universitari, medici, sau de reprezentanți ai sportului, ai muzicii, ai culturii noastre naționale, dar nu în ultimul rând ai societății civile, oameni care se implică în comunitatea noastră. Ei sunt astăzi eroii Zilei Naționale.

            Nicolae Iorga spunea ca eroismul nu se poate porunci, cu atât mai puțin el nu se poate răsplăti. De aceea, răsplata noastră este una simbolică astăzi. Vă mulțumim că sunteți alături de noi, vă mulțumim că sunteți români și că duceți prestigiul țării noastre peste tot în lume. Vă dorim să aveți sănătate și putere de muncă în continuare să vă puteți implica la fel de mult și să ne mândrim an de an cu dvs, excelențele voastre. La mulți ani, țării noastre, la mulți ani, românilor, La mulți ani, București, și să avem cu toții sănătate, libertate și pace”, a declarat primarul general.

            Academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române şi Rector Onorific al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, este istoric recunoscut pentru profesionalismul, conștiinciozitatea și erudiția sa. Ioan Aurel Pop a primit, de-a lungul timpului, mai multe distincții ca recunoaștere a pregătirii și valorii sale intelectuale și umane și a scris peste 70 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi peste 500 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici, prefeţe în volume separate, reviste de specialitate şi publicaţii de cultură.

            Irina Loghin, solistă a celor mai importante ansambluri folclorice profesioniste din România – CIOCÂRLIA, BARBU LĂUTARU și CIPRIAN PORUMBESCU, reușește să ducă mai departe toate învățăturile, promovând mereu tânăra generație.

Este „ARTIST AL POPORULUI” în Basarabia, primind ulterior și „ORDINUL DE ONOARE”, cele mai înalte distincții în stat.

            Gelu Colceag, profesor marcant al şcolii româneşti de teatru, este profesor universitar, conducător de doctorat, decan și rector la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București. Actor și regizor, conduce în prezent Teatrul Mic, un teatru de marcă al Bucureștiului. Criticile favorabile au fost recompensate cu numeroase premii şi distincţii: Premiul special al criticii, pentru „Cazul Gavrilescu” de M. Eliade, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer, Marele premiu al Festivalului de Comedie Românească pentru „Ce formidabilă harababură” de E. Ionescu, Premiul UNITER pentru întreaga activitate pentru regie de teatru.

            Cornel Dinu este un fost jucător şi antrenor de fotbal român, iar de numele său se leagă multe momente de bucurie ale fanilor.

La seniori a jucat numai pentru Dinamo Bucureşti, având 454 de meciuri în Liga 1 şi 53 de goluri marcate. A fost mulţi ani capitanul echipei naţionale, pentru care a jucat de 75 de ori şi a marcat 7 goluri.

            De asemenea, a fost antrenor principal la Dinamo Bucureşti, acolo unde a câştigat şi următoarele trofee: titlul în 2000 şi 2002 şi Cupa României la Fotbal în 2000 şi 2001.

În perioada 1992-1993, Cornel Dinu a fost şi selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994. În martie 2008, a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III a.

Un alt moment special a fost acordarea Diplomelor de Excelenţă altor 5 personalități care au contribuit semnificativ la prestigiul medicinei românești: Acad. prof. Dr. Leonida Gherasim,  Prof. Dr. Dinu Antonescu, Prof. Dr. Constantin Dumitrache, Prof. univ. Dr. Romeo Călărașu, Prof. Dr. Radu Serban Palade.

·        Acad. prof. Dr. Leonida Gherasim este recunoscut și apreciat pentru contribuția majoră adusă învățământului universitar și practicii medicale din România, în special în domeniul cardiologiei. Între 1962 și 1999, a reușit să creeze o școală medicală autentică de medicină internă și cardiologie, unanim recunoscută. A creat și dezvoltat Clinica de medicină internă cu profil de cardiologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, care în prezent este un centru de excelență în cardiologie. A desfășurat o activitate intensă de cercetare și este autorul a numeroase lucrări științifice și tratate de bază în domeniul medicinei interne.

·        Prof. Dr. Dinu Antonescu, unul dintre cei mai importanți chirurgi și profesori în domeniul ortopediei românești, membru fondator al Societății Române de Ortopedie. Este, de asemenea, membru fondator al Societății Europene de Deformații Spinale. Face parte din foruri de specialitate internaționale, precum Societatea Italiană de Ortopedie și Traumatologie, Asociația Ortopezilor de Limba Franceză și Colegiul Regal al Chirurgilor din Edinburgh, în cadrul căruia a primit titlul de Fellowship ad hominem în 1999.

·        Prof. Dr. Constantin Dumitrache este un nume de referință în endocrinologia românească, doctor în științe medicale, profesor universitar, membru titular al Academiei de Științe Medicale, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România și președintele Asociației de Endocrinologie Clinică din România.

·        Prof. univ. Dr. Romeo Călărașu, unul din pilonii pe care s-a dezvoltat domeniul otorinolaringologiei în România, director al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie  Funcţională O.R.L. din Bucureşti între anii 1990 și 2006, este deţinătorul a 7 brevete de inventator, precum cel pentru proteza de sinus frontal, proteza rinoplastică sau cea de pavilionauricular. Timp de 13 ani, între 1991 şi 2004, a fost prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

·        Prof. Dr. Radu Serban Palade este membru titular al Academiei de Științe Medicale, profesor universitar de chirurgie generală la UMF „Carol Davila” București, doctor în științe medicale și medic primar de chirurgie generală, cu competență în chirurgia laparoscopică și supraspecializare în chirurgia oncologică. A desfășurat o activitate de pionierat în chirurgia minim invazivă și a fost primul care a operat laparoscopic în Capitală (1993).

            În cadrul evenimentului au primit Diplome de Excelenţă  şi 11 asociații, centre, fundații și organizații neguvernamentale care au contribuit activ la îmbunătățirea calității vieții la nivel comunitar, prin proiecte din domeniul umanitar, social, educațional, medical și al drepturilor omului. Acestea sunt: UNICEF România, Fundația Renașterea, Organizația Salvați Copiii, Asociatia SOS Infertilitatea, Federația Natională a Asociațiilor de Părinți, Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO), Asociația COPAC – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Asociația Taxiul cu Bomboane, Asociația Down Plus București, Asociația Carusel, Asociația „Zâmbetul Îngerilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.