Acasă Uncategorized Bucuresti: Consiliul Național al Medicilor cere extinderea anchetei de la Maternitatea Giulești...

Bucuresti: Consiliul Național al Medicilor cere extinderea anchetei de la Maternitatea Giulești către cei care au blocat posturile în sistemul de sănătate și cei care au subfinanțat sistemul

DISTRIBUIȚI

94007 – 20092010 – Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România, întrunit la sfârșitul săptămânii recute la Tulcea, a analizat situația sistemului de sănătate din România, ținând cont și de ultimele evenimente din domeniu: tragedia de la Maternitatea Giulești și protestele de la spitalele județene Brăila și Constanța.

În ceea ce privește mișcările revendicative, medicii își manifestă solidaritatea cu protestanții și atrage atenția că au fost generate de politica generală în sistemul de sănătate și de modul neprofesionist, superficial și pompierstic în care se realizează descentralizarea. ”Asistăm la disoluția sistemului și la politica bunului plac a satrapilor politruci locali care încearcă să contruiscă în fiecare județ un sistem de sănătate pe baza unor interese proprii și nu pe baza unei expertize calificate în domeniu”, se arată în comunicatul Consiliului Național al Medicilor. De asemenea, se atrage atenția asupra pasivității Ministerului Sănătății și a Guvernului, lipsa de reacție față încălcările grosolane ale legilor și reglementărilor în vigoare de către autoritățile locale sau manageri numiți pe criterii politice.

Consiliul Național solicită intervenția de urgență a Ministerului Sănătății și a Guvernului României pentru înlăturarea abuzurilor și pentru satisfacerea dorințelor legitime ale personalului medical din unitățile spitalicești inclusiv cele legate de salarizare și condiții de muncă.

În ceea ce privește tragedia de la Maternitatea Giulești, aceasta  exprimă incapacitatea managerială a Guvernului și Ministerului Sănătății. ”Astfel de tragedii pot apărea oricând și oriunde în România”, se mai precizează în document.

Comisiile de specialitate ATI ale Colegiului Medicilor și ale Ministerului Sănătății au înaintat o scrisoare Consiliul Național din care rezultă că problemele majore ale sistemului sanitar sunt deficitul major de personal medical, infrastructura inadecvată a spitalelor, deficiențele de dotare cu aparatura și echipamente, sistemul de finanțare inadecvat al serviciilor medicale din secțiileATI,  neasigurarea serviciilor de întreținere (service) a aparaturii medicale din dotare, lipsa unui program național sustinut de pregătire a spitalelor pentru a face față situațiilor deosebite și dezastrelor.

            ”Cauza principală a acestor probleme o constituie subfinanțarea sistemului sanitar. Reamintim faptul că procentul din PIB alocat sănătății în România este unul dintre cele mai mici din Europa. Măsura strategică care se impune pentru a face posibilă implementarea celorlalte schimbări din sistemul sanitar o constituie creșterea bugetului alocat Sănătății la un nivel cel puțin egal cu media europeană”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Național al Medicilor își manifestă îngrijorarea privind încercarea organelor de anchetă de a transfera responsabilitatea către ”Acarii Păun” în speță asistena medicală Florentina Cârstea, medicul – șef de secție și maternitatea ca persoană juridică. Două principii de drept par a fi eludate: răspunderea în funcție de gravitatea acțiunii proprii și prezumția de nevinovăție. Fiecare trebuie să fie pedepsit pentru greșeala proprie și nu trebuie să i se impute greșelile altora. De aceea, ținând cont de ultimele evoluții în societatea românească și de principiul egalității de tratament Consiliul Național solicită extinderea anchetei și către cei care au blocat posturile în sistemul de sănătate, către cei care au subfinanțat sistemul și judecarea în stare de libertate a asistentei Florentina Cârstea. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.