Acasă Uncategorized Bucuresti: Ai pana in 35 de ani si vrei sa iti faci...

Bucuresti: Ai pana in 35 de ani si vrei sa iti faci firma? Dupa modelul Geoana, Boc zice ca Guvernul te va ajuta cu 10.000 de euro, nerambursabili

DISTRIBUIȚI

94435 – 03102010 – Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, după întâlnirea cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), că guvernul pe care îl conduce nu va repeta greşelile guvernării Tăriceanu, atrăgând atenţia că nu putem consuma mai mult decât producem, nu putem sa ne împrumutam doar pentru a consuma. Premierul a mai spus că principalele resurse financiare vor fi îndreptate către locurile de muncă şi absorbţia fondurilor europene şi că guvernul va susţine în continuare mediul de afaceri, iar în acest sens va fi promovată o lege prin care tinerii antreprenori, de până în 35 de ani, vor primi garanţii de stat pentru a obţine credite şi ajutoare de stat nerambursabile în valoare de maximum 10.000 de euro.

 

 

 

 

 

 

 După cum se ştie, liderul PSD, Mircea Geoană, promitea în campania electorală pentru prezidenţiale un ajutor de la stat de 25.000 de euro românilor care se vor întoarce din străinătate pentru a se restabili în România. Totodată, primul ministru a spus că România are nevoie de cinci miliarde de euro pentru a finanţa deficitul bugetar, care va fi de 4,4% în 2011. Creşterea economică va fi de 1,5 – 2%, potrivit prognozei lui Emil Boc. Înplus, premierul a anunţat că fondul de salarii pentru 2011 este de 39 miliarde de lei, iar bugetarii îşi vor recupera în 2011 o parte din salariul diminuat cu 25%. Referitor la proiectul legii educaţiei, premierul a declarat că Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru acesta, pornind de la forma adoptată de Camera Deputaţilor, dacă dezbaterile din Senat asupra acestui proiect nu vor fi finalizate în perioada imediat următoare. Decizia angajării răspunderii aparţine coaliţiei de la putere şi că tema va fi discutată în reuniunea de luni, pentru stabilirea unor termene clare de deblocare a discuţiilor din Senat, termene după care Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru Legea educaţiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.