Acasă Uncategorized Bucuresti: Criminalistii cer o lege a profesiei lor

Bucuresti: Criminalistii cer o lege a profesiei lor

DISTRIBUIȚI

95250 – 27102010 – La Casa de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor se desfăşoară, miercuri, simpozionul cu tema „Valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice”. Organizatori sunt Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La aceasta manifestare participa cadre didactice universitare, criminalisti, magistrati, procurori, medici legisti, politisti, psihologi, experti judiciari, masteranzi si studenti.

Lucrările au fost deschise de secretarul general al Asociaţiei Criminaliştilor din România, Vasile Lepăduş, care a reiterat necesitatea unei legi a expertului criminalist privat (independent), proiectul acestei legi fiind propus Parlamentului de către Asociaţie şi aflându-se în prezent  pe masa de lucru a Senatului. „Sper ca această lege să fie un prim pas spre modernizarea sistemului judiciar din România”, a declarat Vasile Lepăduş. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.