Acasă Uncategorized Bucuresti: Deputatul Cristina Ancuta Pocora: Presedintele Traian Basescu a luat o decizie...

Bucuresti: Deputatul Cristina Ancuta Pocora: Presedintele Traian Basescu a luat o decizie corecta, dar doar pe jumatate

DISTRIBUIȚI

94666 – 08102010 – Deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora salută decizia preşedintelui Traian Băsescu de a nu promulga Legea unitară a pensiilor. “Chiar dacă intenţia sa a fost mai degrabă să scape de o responsabilitate directă, să încerce ca în acest mod să iasă dintr-un impas politic care îl viza personal şi-i afecta grav imaginea, sunt mulţumită că apelul nostru de a nu promulga legea a fost ascultat. Chiar dacă motivaţia nu include şi celelalte prevederi injuste, adoptate de PD-L, UDMR şi UNPR prin fraudă.

 

 

 

 

De asemenea, motivaţia invocată, aceea ca femeile să nu iasă la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, la 65 de ani, vine în sprijinul amendamentului pe care l-am susţinut, personal, cu fermitate, încă de la dezbaterea proiectului de lege în Comisia de egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi. Şi anume ca vârsta de pensionare pentru femei să rămână cea prevăzută de legea aflată în vigoare, şi nu mai târziu de 63 de ani”, a declarat preţedinta Comisiei de egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, Cristina Ancuţa Pocora.

Cristina Ancuţa Pocora subliniază, aşa cum a făcut-o şi în plenul Camerei Deputaţilor, că ar fi fost injust şi inechitabil ca vârsta de pensionare pentru femei să fie aceeaşi ca şi pentru bărbaţi, şi anume 65 de ani, pentru că se ştie foarte clar că viaţa femeii, mai ales la noi, presupune mult mai multe responsabilităţi faţă de cea a bărbatului. “Practic, prin această prevedere, româncele, care reprezintă 52% din numărul locuitorilor ţării, erau condamnate la munca silnică până la 65 de ani, pentru că femeile muncesc şi la servici, şi acasă, au grijă de copii”, a subliniat deputatul liberal care a completat că, “din păcate, în Senat, apoi la Camera Deputaţilor, ca şi Cameră decizională, nu putem dezbate decât cererea de reanalizare a legii formulată de preşedinte”. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.