95287 – 28102010 – După ce parlamentarii Opoziţiei au părăsit sala în care se desfăşoară şedinţa comună a celor două camere ale Legislativului, PSD şi PNL au cerut verificarea cvorumului de lucru. Solicitarea a fost refuzată de preşedintele de şedinţă Ioan Oltean (PDL), reuniunea Senatului şi Camerei Deputaţilor continuând, în absenţa Opoziţiei, cu prezentarea de către premier a Legii Educaţiei. Viceliderul grupului deputaţilor PNL, Eugen Niocolăescu, a spus că preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, este obligat să verifice cvorumul
de şedinţă după ce parlamentarii Opoziţiei au părăsit sala de şedinţe pentru ca asumarea răspunderii să se desfăşoare regulamentar.”Este adevărat că unii parlamentari ai Opoziţiei au semnat foaia de prezenţă înaintea începerii şedinţei, dar aţi fost informat că două grupuri parlamentare părăsesc sala şi este normal să verificaţi cvorumul, dacă vreţi ca şedinţa să fie regulamentară”, a afirmat Nicolăescu.
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a solicitat apel nominal pentru a se verifica cvorumul, arătând că secretarul de şedinţă al opoziţiei l-a informat că în sală se află doar 150 de parlamentari.
Preşedintele de şedinţă Ioan Oltean a refuzat să verifice cvorumul prin apel nominal, invocând prevederea Regulamentului potrivit căreia preşedintele de şedinţă va decide dacă acest lucru este necesar sau nu.”Apreciez că în acest moment nu este necesar”, a spus Oltean.
În absenţa Opoziţiei, în plenul comun a început procedura angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii Educaţiei, premierul Emil Boc prezentând prevederile acestui act normativ. www.promptmedia.ro