Acasă Uncategorized Bucuresti: Procurorii anticoruptie cer incuviintarea Camerei pentru arestarea deputatului PDL Dan Pasat

Bucuresti: Procurorii anticoruptie cer incuviintarea Camerei pentru arestarea deputatului PDL Dan Pasat

DISTRIBUIȚI

94632 – 07102010   Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Camera Deputaţilor pentru a cere încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului PDL Dan Păsat, învinuit de trei infracţiuni de şantaj, asimilate infracţiunilor de corupţie. “În actele de începere a urmăririi penale procurorii au reţinut următoarele: În perioada 2009 – 2010, învinuitul Păsat Dan, în calitate de deputat în Parlamentul României, iar din data de 21 decembrie 2009,

 

 

 

 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă. La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat Dan şi sub aspectul celorlalte infracţiuni sus menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive”, se spune într-uun comunicat al DNA. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.