95451 – 03112010 – Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor ancheteaza posibilitatea existenței unui focar de trichineloză după ce 138 persoane care au mâncat carne de porc cumpărată din locuri neautorizate s-au îmbolnăvit.
Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să nu consume carne de porc neexaminată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate.
De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele.Trichineloza este o boală determinată de Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însa există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestarii ei şi de rezistenţa organismului.
Semnele clinice de boală sunt: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greturi varsaturi), care apar la 1-2 zile dupa consumul de carne infestata, febra, edeme palpebrale si faciale însoţite de conjunctivită, dureri musculare şi adinamie.
Îmbolnăvirea la om este favorizată de consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic, de unele obiceiuri culinare (prepararea termica “in sange”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastrama, carnat uscat sau afumat, sunca), de chiziţionarea cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate şi de tăierea clandestină a animalelor.
Boala nu se transmite interuman. www.promptmedia.ro