Acasă Uncategorized Bucuresti: Victor Ponta: “judecatorii Curtii Constitutionale nu puteau da alt verdict”

Bucuresti: Victor Ponta: “judecatorii Curtii Constitutionale nu puteau da alt verdict”

DISTRIBUIȚI

95466 – 03112010 – Judecătorii Curţii Constituţionale nu puteau da alt verdict la sesizarea privind Legea educaţiei fără să ridice un semn de întrebare asupra independenţei lor, a declarat, miercuri, preşedintele PSD Victor Ponta, adăugând că, în urma deciziei luate, Senatul poate adopta o lege „serioasă”. Ponta susţine că decizia Curţii Constituţionale de a admite sesizarea cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern în cazul angajării răspunderii pe Legea educaţiei este normală,

 

 

 

 

 

întrucât a dovedit consecvenţă cu decizia similară luată anul trecut.

Curtea Constituţională nu putea lua altă decizie decât cea pe care a luat-o şi anul trecut, când s-a judecat aceeaşi speţă, pe aceeaşi lege şi pentru acelaşi Guvern. Dacă şi-ar fi schimbat decizia, atunci s-ar fi ridicat un semn de întrebare dacă mai există o instituţie independentă politic”, a afirmat el.

Ponta a spus că, în condiţiile deciziei Curţii Constituţionale, Senatul poate adopta o Lege a educaţiei asumată şi de opoziţie şi care să poată rămână în vigoare mai mulţi ani, indiferent de schimbarea puterii.

Preşedintele PSD a spus că Legea educaţiei poate fi finalizată săptămâna viitoare de Comisia de învăţământ a Senatului şi apoi votată de plen.

„Putem avea astfel o lege a educaţiei serioasă, fără prostiile domnilor Boc şi Funeriu, o lege pe care să ne-o asumăm şi noi şi nu una pe care, aşa cum am anunţat că va fi cazul pentru textul asumat de Guvern, s-o abrogăm imediat ce vom veni la guvernare. Decizia CC arată că graba Guvernului în a-şi asuma răspunderea nu era cu nimic justificată decât de incompetenţa lui Boc. Mă întreb câte prostii mai trebuie să facă Guvernul Boc până să îşi dea seama cât este de incompentent”, a declarat Ponta. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.