Acasă Uncategorized Bucureşti: Adrian Năstase se gândeşte la suspendarea lui Traian Băsescu

Bucureşti: Adrian Năstase se gândeşte la suspendarea lui Traian Băsescu

DISTRIBUIȚI

97012 – 29122010 – Adian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, crede într-o alianţă între partidul său şi PNL. Formarea acestei alianţe depinde însă de înţelepciunea liderilor celor două formaţiuni, a declarat Năstase, la Realitatea TV. El a evitat, totuşi, să spună pentru ce funcţie l-ar îndemna să candideze pe preşedintele PSD, Victor Ponta, în cazul unei înţelegeri cu liberalii. Întrebat despre alianţa PNL – PSD, “Depinde de nivelul de inteligenţă pe care îl vom dovedi. Şi unii, şi alţii. Este foarte clar că separat nu vom reuşi. Pentru o astfel de alianţă este nevoie de înţelepciunea unui proiect comun. Înţelepciunea le

 va veni din propria experienţă”.

 

Năstase a vorbit şi despre soluţiile pentru ieşirea României din recesiune.”Prima măsură ar fi suspendarea lui Traian Băsescu şi apoi, a doua măsură, demiterea Guvernului. Eu vorbesc foarte serios. Începem cu aceste măsuri şi atunci putem să le punem în aplicare pe celelalte, pentru că altfel nu o să facem decât să ascultăm conferinţele de presă ale lui Băsescu şi conversaţiile stupide pe care le poartă în ţară şi în străinătate”, a declarat Năstase.

Întrebat spre ce l-ar sfătui pe Victor Ponta să candideze, spre preşedinţie sau spre funcţia de premier, Năstase a spus: “Şi Perez, pentru care am o foarte mare admiraţie, când avea de răspuns la o astfel de întrebare, o cita pe mama lui, care spunea:  să dea Dumnezeu să avem o astfel de problem”. Nu vreau să dau niciodată răspunsuri la întrebări care nu se pun cu adevărat”, a adăugat Năstase. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.