Acasă Uncategorized Bucureşti: Asociaţia Secular Umanistă solicită Parlamentului să nu dea bani pentru construirea...

Bucureşti: Asociaţia Secular Umanistă solicită Parlamentului să nu dea bani pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului

DISTRIBUIȚI

96768 – 17122010 – “În perioada imediat următoare, în Parlament se va dezbate bugetul de stat pentru 2011. Se preconizează reduceri drastice de cheltuieli în domenii cum ar fi sănătatea, educaţia şi apărarea. Zeci de mii de bugetari vor fi concediaţi, iar ajutoarele sociale diminuate puternic; cu toate acestea deficitul se va apropia de 5% din PIB”. În acest context, într-o scrisoare deschisă a Asociaţiei Secular Umaniste adresată Parlamentului se arată că “solicitarea adresată de PF Daniel preşedintelui Camerei Deputaţilor,

 

 

 

 

 

 

dna. Roberta Anastase, de a aloca BOR prin bugetul de stat pentru 2011 o sumă de 20 milioane de lei în scopul demarării lucrărilor la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului nu poate decât să surprindă şi să șocheze. Surprindere cu atât mai mare cu cât în urmă cu doar şase luni, reprezentanţii Patriarhiei se grăbeau să sublinieze că demararea lucrărilor la construcţia noii catedrale se va face nu cu bani de la Guvern şi nici de la credincioşi, ci cu ajutorul unui credit bancar de 200 de milioane de euro (Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal) sau că nu trebuie să mai existe teama că va fi construită din bani de la sta” (Nicolae Noica, responsabil de proiect din partea Adunării Naționale Bisericeşti).Mai mult, în urmă cu doar 3 luni, agenția de presă a Patriarhiei, într-un comunicat emis ca răspuns la îngrijorarea manifestată de asociația noastră în privința folosirii banului public în beneficiul unei organizaţii private, afirma textual: În ziua de 3 iunie 2010, Patriarhia Română a adus la cunoştința opiniei publice faptul că, pentru edificarea viitoarei Catedrale patriarhale, fondurile necesare vor fi obținute printr-o linie de creditare de la una sau mai multe bănci. Creditul va avea o perioadă de graţie până la finalizarea construirii Catedralei și va fi rambursat din donaţiile credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. Iată acum că preocuparea manifestată de ASUR privind finanţarea acestui proiect s-a dovedit justificată; declaraţiile arătate dovedindu-se doar componente ale unei strategii de inducere în eroare a opiniei publice.Vă reamintim că din 1990 şi până astăzi cultele religioase, BOR în special, au primit cadou din partea Statului sute de clădiri şi nenumărate hectare de teren intravilan şi arabil; toate sub pretextul unei aşa-zise reparaţii, mereu parţiale, a abuzurilor regimului comunist (un cadou recent: prin HG 1215, 1216 și 1229 din perioada 2 – 6 decembrie 2010, zeci de clădiri din întreaga ţară, printre care şi edificii cu valoare de simbol național, cum ar fi vechiul Palat al Parlamentului, au fost trecute gratuit în proprietatea BOR) presa a dezvăluit cazurile a nenumărate proprietăţi trecute gratuit în folosinţa sau în proprietatea BOR, care nu au fost folosite pentru activităţi umanitare, ci pentru desfăşurarea de activităţi economice profitabile, fără a se plăti impozitele către stat sau care au fost prost administrate şi au ajuns în paragină. Numai în ultimii trei ani Statul a transferat cultelor religiose, mai ales BOR, sute de milioane de euro sub diferite forme. Peste 35.000 de preoţi şi alţi angajați ai cultelor sunt plătiţi lună de lună direct din fondurile administrației centrale şi locale în timp ce zeci de mii de profesori, medici sau poliţisti sunt concediaţi. Cca. 5% din fondul de salarii aferent profesorilor din învăţământul primar şi gimnazial ajunge la profesorii de religie, preoţi sau absolvenţi de teologie. Nota de plată pentru proiectul aşa-numitei Catedrale a Mântuirii Neamului poate depăşi un miliard de euro”.

Ţinând cont de toate acestea, Asociația Secular-Umanistă din România solicită ca în procesul de elaborare a bugetului de stat să primeze interesele tuturor cetăţenilor României şi nu cele ale unei organizaţii private, precum şi respingerea cereii BOR de alocare de noi fonduri.

În România, în prezent sunt 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor, reaminteşte vicepreşedintele asociaţiei Alexandru Toma Pătraşcu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.