Acasă Uncategorized Bucureşti: Liberalii au contestat Legea pensiilor la Curtea Constituţională

Bucureşti: Liberalii au contestat Legea pensiilor la Curtea Constituţională

DISTRIBUIȚI

96537 – 09122010 – Curtea Contituţională va dezbate pe 15 decembrie o sesizare a  53 de deputaţi PNL privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea sistemului unitat de pensii, transmite Realitatea Tv. Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat că grupul parlamentar PNL a luat decizia să conteste la Curtea Constituţională legea privind sistemul public de pensii. „În acest moment avem un lucru care este clar neconstituţional, anume discriminarea în privinţa sistemului de cotizare la fondul de pensii,

 între femei şi bărbaţi. După această lege, femeile vor avea o pensie mai mică decât bărbaţii, ceea ce, din punctul nostru de vedere, e neconstituţional”, a precizat liberalul.

 

Şi social-democraţii au anunţat că vor sesiza CCR, dar pe chestiuni de procedură. Astfel, viceliderul grupului PSD, Aura Vasile consideră că a fost încălcată Constituţia prin faptul că preşedintele Camerei Roberta Anastase nu a supus votului raportul de reexaminare al comisiei de muncă, ci proiectul de modificare a Legii pensiilor ca şi cum ar exista un proiect pe care s-au făcut modificări prin procedura parlamentară normală. „Nu a supus la vot, cum spune Regulamentul, adoptarea raportului de reexaminare, ci adoptarea legii cu modificări ca şi cum era prima oară o lege la care deputaţii aduseseră amendamente. Faptul că a spus că aşa a zis comisia… Păi salariaţii de acolo sunt angajaţii ei, nu ai mei şi nu spui că aşa a scris comisia pentru că tu respecţi Regulamentul”, a declarat Aura Vasile. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.