Acasă Uncategorized Bruxelles: Adrian Severin: După criteriul corupţiei, Franţa ar trebui exclusă din Spaţiul...

Bruxelles: Adrian Severin: După criteriul corupţiei, Franţa ar trebui exclusă din Spaţiul Schengen

DISTRIBUIȚI

97202 – 06012011 –  „Parisul nu are poziţia morală să dea lecţii anti-corupţie României, iar Franţa ar trebui exclusă din Schengen, dacă vorbim de criteriul corupţiei, a spus deputatul european Adrian Severin, citat de RFI.

„România ar trebui să intre rapid în contact cu toate capitalele, pentru a arăta că demersul celor doi miniştri de Interne, francez şi german este unul ilegal, imoral şi anti-european, nu anti-românesc. Dacă se adaugă criterii noi, cum ar fi acela al corupţiei, eu cred că atunci ar trebui să vorbim despre excluderea Franţei din Spaţiul Schengen, pentru că afaceri cum ar fi Bettancourt sau Karachi, ca şi altele, ca şi unele presiuni, pe care Franţa le-a făcut în contextul intrării României în Schengen asupra României, pentru ca România să încheie anumite contracte comerciale favorabile Franţei, toate acestea vorbesc despre corupţie. Deci când Guvernul francez actual vrea să ne dea lecţii de corupţie, eu cred că nu are poziţia morală să o facă”, declară Severin.

În opinia sa, parteneriatul strategic dintre România şi Franţa este „mort”. „Trebuie să vedem dacă acest celebru parteneriat strategic mai funcţionează. După părerea mea este mort, dar trebuie să vedem dacă mai există şi vreun temei pentru ca România să rămână în Francofonie. Toate aceste lucruri trebuie discutate foarte serios cu reprezentanţii Guvernului francez şi nu prin intermediul presei, ci prin intermediul canalelor diplomatice”, conchide Adrian Severin. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.