Acasă Uncategorized Bucureşti: Pe 15 ianuarie începe perioada vânzărilor de solduri

Bucureşti: Pe 15 ianuarie începe perioada vânzărilor de solduri

DISTRIBUIȚI

97108 – 04012011 – Primăria Sectorului 3 invită agenţii economici care vor practica reduceri de preţuri să notifice, potrivit prevederilor legale, perioada în care efectuează vânzările de solduri, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor.

În conformitate cu prevederile OG nr. 99 (R1)/2000  privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată, modificată şi completată, prin Legea nr. 650/2002, reducerile de preţ sub forma vânzărilor de soldare se pot efectua pentru produsele sezonului de toamnă-iarnă în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie, pe o durată de maxim 45 zile.

Vânzarea de solduri trebuie să se facă din produsele  care erau vândute în mod obişnuit, iar stocul propus pentru soldare să fie constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzărilor şi achitat cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată.

Agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în Sectorul 3 pot depune notificările la registraturile din incinta celor două sedii ale Primăriei sectorului 3 (str. Parfumului nr. 2-4, respectiv str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5) – program de lucru cu publicul: luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 8.30-16.30, joi în intervalul 8.30 – 18.30.

Inspectorii Primăriei Sectorului 3 vor verifica agenţii economici care practică reduceri de preţuri, sancţionând nerespectarea prevederilor  Ordonanţei nr. 99/2000. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.