Acasă Uncategorized București: Chestorul Fătuloiu caută recunoașterea meritelor

București: Chestorul Fătuloiu caută recunoașterea meritelor

DISTRIBUIȚI

98266 – 09022011 – Dan Valentin Fătuloiu a declarat ieri în faţa instanţei, cu ocazia audierii sale în dosarul “Mită la MAI”, că vameşii arestaţi în ultima perioadă erau în vizorul autorităţilor din octombrie 2009, de când a devenit el secretar de Stat. “Eu am cerut comasarea acestor dosare privindu-l pe Cătălin Chelu. Am cerut comasarea acestora, dar nu am cerut doar comasarea dosarelor pe numele lui Cătălin Chelu, am cerut dosarele din ţară, analiza făcută la nivel naţional a vizat şi contrabanda de la frontierele ţării, iar dosarele lucrate atunci îşi au rezultatele acum şi puteţi vedea drept exemplu arestările din ultimele zile”, a declarat Fătuloiu în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti. “În octombrie 2009, am devenit secretar de Stat şi am preluat în subordine numeroase instituţii. Am cerut analiştilor să verifice tot şi să identifice posibilele grupuri criminale. Rezultatele clare ale acestor analize se văd şi în cazul Siret şi în cazul celorlaltor vămi”, a spus Fătuloiu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.