Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România anunţă că Ministerul Sănătăţii nu va...

Bucureşti: Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România anunţă că Ministerul Sănătăţii nu va mai desfiinţa spitalele

DISTRIBUIȚI

98572 – 18022011 – Preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), primarul oraşului Sălişte, Dumitru Teodor Banciu, a declarat, joi seara, că s-a semnat o minută între secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie şi reprezentanţi ai AOR, care prevede că spitalele din România nu vor mai fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii.

„Ne bucurăm că eforturile AOR au fost înţelese de Ministerul Sănătăţii. Cel mai mare câştig este pentru cetăţeni. Doresc să remarc faptul că prin încheierea acestei minute între AOR şi minister, practic s-a ajuns la un consens în interesul comunităţilor”, a precizat preşedintele AOR, citat de Administratie.ro.

Unul dintre semnatarii minutei, Johann Krech, primarul oraşului sibian Cisnădie, unde au avut loc proteste faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa spitalul, a confirmat că nici spitalul din Cisnădie şi nici celelalte nu vor mai fi desfiinţate. „Spitalele nu vor fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii şi nici printr-o altă măsură luată de instituţiile din sistemul de sănătate”, se arată la primul punct al minutei încheiate, joi, între AOR şi MS. În acelaşi document, se stipulează că „Ministerul Sănătăţii va propune un set de indicatori pentru eficientizarea spitalelor din reţeaua autorităţilor locale, pe care acestea se angajează să îi respecte, în baza unui plan de măsuri convenit de ambele părţi”.

„Ministerul trebuie să facă publică strategia sa privind sistemul de sănătate pentru cel puţin 4 ani şi să o adopte în urma dezbaterilor cu toţi cei implicaţi”, se mai arată în textul minutei. De asemenea, potrivit documentului, MS trebuie să clarifice care sunt motivele şi avantajele desfiinţării spitalelor şi să le facă publice şi, totodată, să-şi precizeze oficial poziţia pe care o va adopta în cazul spitalelor pentru care consiliile locale nu vor adopta hotărâri de transformare în cămine de bătrâni sau de comasare.

„Aşteptăm un răspuns scris pentru toate solicitările de mai sus, răspuns care să fie postat şi pe site-ul Ministerului. În caz contrar, autorităţile locale îşi rezervă dreptul de a protesta alături de sindicate şi de a acţiona în instanţă orice măsură ilegală”, se afirmă în încheierea minutei, semnată de secretarul de stat Cristian Irimie şi de primarii mai multor localităţi, membri AOR.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, a declarat că în cursul zilei de joi, conducerea Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit cu Asociaţia Oraşelor din România (AOR) şi în urma acestei întâlniri Ministerul Sănătăţii (MS) va reanaliza situaţia spitalelor. Secretarul de stat a precizat că în niciun caz Ministerul Sănătăţii nu va trece peste hotărârile consiliilor locale şi va respecta OUG 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.