Acasă Uncategorized Sofia: Delegaţia Parlamentului European consideră că Bulgaria îndeplineşte condiţiile de aderare la...

Sofia: Delegaţia Parlamentului European consideră că Bulgaria îndeplineşte condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen

DISTRIBUIȚI

98727 – 25022011 – La invitaţia Ministerului de Interne bulgar, o delegaţie Parlamentului European s-a aflat în perioada 22 – 24 Februarie într-o vizită în această ţară pentru a evalua pe teren stadiul pregătirii aderării la spaţiul Schengen. Din delegaţia Parlamentului Europeana  au făcut parte raportorul Carlos Coelho şi eurodeputatul român Ioan Enciu, raportor din umbră asupra aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen din partea Grupului Socialiştilor şi Democraţilor Europeni (S&D).

Delegaţia PE a vizitat structurile însărcinate cu implementarea şi gestionarea acquis-ului Schengen din această ţară, printre care biroul SIRENE din Sofia, Centrul de comandă al poliţiei de frontieră, Centrul de supraveghere maritimă din Burgas, precum şi mai multe puncte de trecere a frontierei şi terminale aeroportuare. De asemenea, au avut loc întâlniri oficiale cu ministrul bulgar de interne, Tsvetan Tsvetanov, cu reprezentaţi ai Ministerului de Externe, membrii al Parlamentului bulgar şi cadre de conducere din agenţiile specializate.

Delegaţia PE a constatat progresele înregistrare de Bulgaria în vederea îndeplinirii condiţiilor de accedere la spaţiul Schengen şi a asigurat autorităţile acestei ţări că decizia Parlamentului European va fi în acord cu realităţile observate pe teren. În acest sens, Ioan Enciu a subliniat că „Parlamentul European îşi va duce la îndeplinire misiunea acordată de cetăţeni de a respecta întocmai regulile ce decurg din Tratatele europene în ciuda problemelor inter-instituţionale privind accesul la rapoartele de evaluare ale Consiliului”. El a adăugat că „este de mirare că tocmai în timpul vizitei delegaţiei parlamentare din Bulgaria Consiliul a pus, în sfârşit, la dispoziţia Parlamentului European aceste rapoarte de evaluare”. Totodată, eurodeputatul român a susţinut că „obstrucţionarea de către Consiliu a accesului celor două ţări la spaţiul Schengen nu este corectă şi contravine legislaţiei europene şi a principiului bunei cooperări între instituţii.”

În acelaşi timp, europarlamentarul român a arătat că recenta propunere a Comisiei Europene privind introducerea de criterii diferite de evaluare Schengen pentru statele deja membre şi cele candidate la intrarea în acest spaţiu este incorectă întrucât introduce deliberat un dublu standard. În acest sens, el a asigurat autorităţile şi cetăţenii bulgari de întreg suportul său şi al Parlamentului European în a beneficia de un tratament egal şi nediscriminatoriu în evaluarea stadiului implementării acquis-ului Schengen.

Vizita în Bulgaria s-a incheiat joi, în urma prezentărilor făcute de partea bulgară. O primă concluzie este că Bulgaria este pregătita să preia responsabilitatea asigurării securităţii graniţelor UE din sud. Raportorul principal Carlos Coelho a declarat la conferinţa de presă înainte de plecare: „Mă voi simţi în siguranţă ca şi cetăţean al UE în momentul în care Bulgaria va prelua controlul graniţelor.”

Ioan Enciu apreciază că la ora actuală, Bulgaria a indeplinit toate cerinţele aquis-ului Schengen şi este în măsură să acceadă la spaţiul Schengen. Acest lucru va fi în mod sigur consfinţit în viitorul raport al grupului SCH-EVAL, după vizita de re-evaluare care se va efectua pe teren în data de 21 martie, la punctul de trecere a frontierei terestre din localitatea Kapitan Andreevo. În urma primei vizite de evaluare, raportul a fost defavorabil pentru Bulgaria.

Delegaţia Parlamentului European se va afla în următoarele zile în România unde va vizita terminalul Schengen al aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, biroul SIRENE, Sistemul Integrat de Observare, Supraveghere si Control al Traficului la Marea Neagra (SCOMAR) din Constanţa şi punctul de trecere a frontierei de la Sculeni. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.