Acasă Uncategorized Braşov: Peste zece kilograme de medicamente expirate, confiscate dintr-o farmacie din Braşov

Braşov: Peste zece kilograme de medicamente expirate, confiscate dintr-o farmacie din Braşov

DISTRIBUIȚI

99697 – 30032011 – Un control inopinat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov la o farmacie din municipiul reşedinţă de judeţ s-a lăsat cu pungi întregi de medicamente confiscate. Comisarii CJPC au găsit pe rafturi medicamente care expiraseră în urmă cu doi sau chiar trei ani în urmă. Totul a pornit de la o reclamaţie. „Ni s-a reclamat faptul că în acea farmacie se comercializează produse cu termen de valabilitate depăşit. Sunt peste 10 kilograme de produse expirate care se aflau la comercializare pe rafturi. Grav este că unele erau expirate din 2008, 2009 şi 2010”, spune Ionuţ Spătaru, directorul CJPC Braşov,

 

 

 

 

citat de Bună Ziua Braşov.

Farmacistele aveau o strategie simplă pentru a păcăli clienţii. „Cel mai urât e că un angajat din farmacie, când comercializa produse, decupa blisterul în două, în aşa fel încât să elimine perioada de valabilitate a produsului. În calculator figurează medicamente care expiră în 2013, iar aceleaşi medicamente sunt inscripţionate pe ambalaj cu data expirării 2013. Noi credem că s-a umblat la calculator, în aşa fel încât termenul de valabilitate al medicamentelor să fie prelungit”, a mai spus Spătaru.

Administratorul farmaciei a invitat presa înăuntru, după care le-a spus reporterilor că au încălcat o proprietate privată. „Nu mă intimidează că chemaţi televiziunile. Medicamente expirate se găsesc în toate farmaciile din România. Unde sunt produsele expirate? Ce, sunt în rafturi? Medicamentele expirate se păstrează în farmacie până când compania producătoare vine să le ridice şi să le distrugă. Este un control abuziv pentru că în momentul în care am venit, v-am găsit luând medicamente din spate”, a explicat administratorul farmaciei, însă inspectorii nu s-au lăsat convinşi că distribuitorii de medicamente aşteaptă trei ani până vin să ridice produsele expirate. Dacă va fi găsită vinovată, reprezentanta farmaciei va trebui să plătească între 2.000 şi 20.000 de lei pentru comercializarea de produse expirate. De asemenea, dacă se va descoperi că farmacia a pus în pericol sănătatea oamenilor, unitatea ar putea fi definitiv închisă.

Administratorul spune că toată mârşăvia a fost pusă la cale de un fost angajat. „Este vorba de despre un fost angajat căruia i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza neglijenţei în serviciu şi absenţelor de la locul de muncă, iar acum s-a răzbunat făcând o sesizare către CJPC”, a declarat femeia.

Printre medicamentele găsite de inspectori se aflau şi pastile care se eliberează fără prescripţie medicală, cum ar fi aspirina sau paracetamol, siropuri pentru copii, dar şi antibiotice. Medicii spun că, deşi singurul risc care poate apărea dacă luăm pastile expirate este acela de a nu-şi mai face efectul, totuşi există câteva grupe de antibiotice care dacă nu sunt în termen pot produce rezistenţă a organismului la medicamentul respective. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.