Acasă Uncategorized Bucureşti: Guvernul dă iar bani primăriilor conduse de reprezentanţi ai PDL

Bucureşti: Guvernul dă iar bani primăriilor conduse de reprezentanţi ai PDL

DISTRIBUIȚI

99208 – 14032011 – Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 386 milioane lei (aproximativ 90 milioane de euro) pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural.  Şi de această dată, unităţile administrative ale PDL sunt principalii beneficiari ai fondurilor alocate.Hotărârea de guvern prevede alocarea fondurilor din sume defalcate din TVA, pentru acoperirea cheltuielilor de execuţie a lucrãrilor de investiţii prevãzute în cererile de finanţare „declarate eligibile”. Atât în 2009 cât şi în 2010 au mai fost date astfel de hotărâri de guvern, când sume defalcate din TVA au fost acordate din Fondul de rezervă bugetară pentru echilibrarea bugetelor locale. Preponderent, primăriile PDL au fost cela care au beneficiat de fonduri. Un studiu prezentat în luna iunie anul trecut de cãtre Institutul pentru Politici Publice a indicat cã peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervã al Guvernului aparţin PDL. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.