Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedintele Băsescu scrie Parlamentului despre participarea României la operaţiunile militare din...

Bucureşti: Preşedintele Băsescu scrie Parlamentului despre participarea României la operaţiunile militare din Afganistan şi Libia

DISTRIBUIȚI

99714 – 30032011 – Preşedintele Traian Băsescu a transmis două scrisori Parlamentului referitoare la participarea României la misiunea NATO de instruire a forţelor afgane de poliţie şi, respectiv, la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei, scrisori care urmează să fie citite în plen. Secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău a precizat, miercuri, după şedinţa Biroului permanent al Camerei, că aceste scrisori vor fi citite în plen, pentru informarea parlamentarilor.

În prima scrisoare, şeful statului a arătat că Alianţa Nord-Atlantică a solicitat autorităţilor române să analizeze posibilitatea participării cu forţe la misiunea NATO de instruire a forţelor afgane de poliţie, NTO Training Mission în Afganistan/NTMA şi că CSAT a aprobat participarea României cu 66 de jandarmi, până la încheierea acestei misiuni.

Traian Băsescu a menţionat, în scrisoare, că participarea României la această misiune are un impact favorabil deosebit pentru întărirea poziţiei statului român în relaţiile cu statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice implicate în reglementarea situaţiei în zonă şi că fondurile necesare sunt asigurate de SUA, Ministerul de Interne suportând cheltuielile referitoare la salariile din ţară şi asigurările de viaţă.

În cea de-a doua scrisoare, Traian Băsescu a precizat că, urmare a rezoluţiilor 1970 şi 1973 ale Consiliului de Securitate al ONU, România va participa cu forţe şi mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei.

„Participarea la această misiune reprezintă pentru ţara noastră o confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice consolidarea profilului strategic al României ca membru responsabil al NATO şi al UE”, a arătat şeful statului.

Traian Băsescu a menţionat că CSAT a aprobat propunerile premierului referitoare la participarea româniei cu 2 ofiţeri de stat major şi o Fregată clasa T22R (205 militari) şi că fondurile financiare necesare vor fi asigurate de către Guvern pe o perioadă de 90 de zile. – www.promptmedia.ro, sursa – Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.