Acasă Uncategorized Bucureşti: Se poate face şi politică pentru binele poporului: Femeile conservatoare extind...

Bucureşti: Se poate face şi politică pentru binele poporului: Femeile conservatoare extind la nivel naţional campania “O adolescenţă fără etnobotanice”

DISTRIBUIȚI

99377 – 21032011 – Biroul Politic al Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator, întrunit la Palatul Parlamentului, a votat în unanimitate continuarea proiectului iniţiat de Organizaţia Argeş “O adolescenţă fără etnobotanice”, din cadrul programului “Tinerii ajută tineri”. Extinderea acestui proiect la nivel naţional presupune ample acţiuni de prevenire a consumului de substanţe etnobotanice în rândul tinerilor, având drept ţinte principale atât potenţialii consumatori, cât şi părinţii acestora. OFPC va organiza în toate judeţele ţării acţiuni de informare a părinţilor în legătură cu riscurile consumului de etnobotanice, prin dezbateri şi mese rotunde,

 

 

 

 

 

 

 

 cu participarea specialiştilor şi a ONG-urilor din domeniul medical şi social. “Aceste acţiuni vor da posibilitatea părinţilor, pe de o parte, să identifice simptomele care să le permită să afle dacă au sau nu un copil consumator, iar, pe de altă parte, tinerii vor fi în măsură să discearnă singuri în legătură cu efectele dezastruoase ale consumului de plante etnobotanice”, a subliniat preşedintele OFPC, Lia Ardelean. Proiectul “O adolescenţă fără etnobotanice” al OFPC se va desfăşura cu sprijinul şi în colaborare cu Organizaţia de Tineret a formaţiunii, după modelul iniţiat la Piteşti, unde popularizarea evenimentului în unităţile de învăţământ a fost orchestrată de tineri voluntari. “Vom extinde acest proiect prin oganizaţiile de femei şi tineret ale PC în toate judeţele, după exemplul de la Argeş, unde, pe lângă acţiunile din şcoli şi licee, s-a iniţiat un forum al tinerilor, prin intermediul căruia aceştia comunică, se informează şi pot primi sfaturi benefice referitoare la riscurile nocive ale consumului de etnobotanice”, a precizat Lia Ardelean. Preşedintele OFPC a mai anunţat că în paralel cu derularea proiectului amintit, bătălia conservatorilor împotriva acestui fenomen se va duce şi în plan legislativ, prin initiaţivele legislative ale parlamentarilor partidului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.