Acasă Uncategorized Bucureşti: Ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor Forţelor...

Bucureşti: Ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor Forţelor Terestre

DISTRIBUIȚI

100422 – 26042011 –  Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va participa miercuri, 27 aprilie, începând cu orele 12.30, la ceremonia prilejuită de înmânarea Drapelului de luptă Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti.

            Tot miercuri, începând cu orele 10.00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă, vor fi organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele Infanteriei, Artileriei şi Geniului din Capitală. Începând cu orele 20.30, se va desfăşura o ceremonie de retragere cu torţe pe itinerariul: Universitatea Naţională de Apărare – B-dul Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – sediul SMFT.

            În garnizoanele din ţară se desfăşoară, în această săptămână, ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele închinate eroilor, activităţi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor din Forţele Terestre, precum şi expoziţii de prezentare a tehnicii şi echipamentelor militare. La activităţi au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai M.Ap.N., ai autorităţilor publice locale, cadre militare în rezervă şi în retragere şi veterani de război.

            Peste 1700 de militari din Forţele Terestre celebrează ziua categoriei de forţe la datorie, în misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest şi Afganistan, se precizează într-un comunicat al Ministerului Apărării. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.