Acasă Uncategorized Bucuresti: 300 de jandarmi pentru Shakira

Bucuresti: 300 de jandarmi pentru Shakira

DISTRIBUIȚI

– 100736 – 06052011    Jandarmeria Capitalei va supraveghea modul în care ordinea publică va fi respectată în timpul concertului pe care Shakira îl va susține la București, sâmbătă seara. Peste 300 de jandarmi din Capitală vor asigura măsurile de ordine publică, între orele 17.00-23.00. Accesul publicului se va face începând cu ora 17.00, prin B-dul Libertăţii, partea dinspre Calea 13 Septembrie şi B-dul Libertăţii, partea dinspre B-dul Naţiunile Unite. La sfârşitul spectacolului, deplasarea  publicul se va face pe aceleaşi traseele mai sus menţionate.

 

Pentru evitarea incidentelor nedorite, Jandarmeria Capitalei recomandă celor care participă la concert să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, să ceară ajutorul echipajelor de jandarmi, să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) și să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Zona în care se va desfășura concertul va fi împărțită în şase sectoare:

Zona Golden Vip South, cu o capacitate de aproximativ 1.000 persoane pe scaune, va fi  dispusă în Piaţa Constituţiei, în faţa scenei, în partea dreaptă a sensului de mers spre  B-dul Unirii;

Zona Golden Vip North, cu o capacitate de aproximativ 1.000 persoane pe scaune, va fi  dispusă în Piaţa Constituţiei, în faţa scenei, în partea stângă a sensului de mers spre    B-dul Unirii;

Zona Vip South, cu o capacitate de aproximativ 1.500 persoane pe scaune, va fi dispusă în Piaţa Constituţiei, în continuarea ZONEI GOLDEN VIP SOUTH, până la aliniamentul benzii I de circulaţie a B-dului Libertăţii (partea cu Piaţa Constituţiei);

Zona Vip North, cu o capacitate de aproximativ 1.500 persoane pe scaune, va fi dispusă în Piaţa Constituţiei, în continuarea ZONEI GOLDEN VIP NORTH, până la aliniamentul benzii I de circulaţie a B-dului Libertăţii (partea cu Piaţa Constituţiei);

Zona Gazon A, cu o capacitate de aproximativ 6.000 persoane, va fi dispusă în Piaţa Constituţiei, între ZONELE VIP SOUTH şi VIP NORTH, până la aliniamentul benzii I de circulaţie a B-dului Libertăţii (partea cu Piaţa Constituţiei), respectiv ZONELE GOLDEN VIP SOUTH şi NORTH;

Zona Gazon B, cu o capacitate de aproximativ 7.000 persoane, va fi dispusă pe B-dul Libertăţii, delimitată de banda I de circulaţie dinspre Piaţa Constituţiei şi banda I de circulaţie dinspre Palatul Parlamentului.

Protecţia, paza şi îndrumarea publicului vor fi asigurate de organizator cu sprijinul unei firme specializate de pază. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.