Acasă Uncategorized Bucureşti: Audiere în Senatul României pe tema uciderii lui Osama bin Laden

Bucureşti: Audiere în Senatul României pe tema uciderii lui Osama bin Laden

DISTRIBUIȚI

100630 – 03052011 – Membrii Comisiei pentru politică externă a Senatului României au avut marţi un prim schimb de vederi pe marginea evoluţiilor legate de anunţul făcut de preşedintele SUA, Barack Obama, în legătură cu uciderea liderului Al-Qaida, Osama bin Laden. “Membrii Comisiei pentru politică externă au salutat simbolistica succesului repurtat în lupta împotriva terorismului internaţional şi au subliniat necesitatea continuării unei cooperări aprofundate la nivel internaţional pentru combaterea acestuia. De asemenea, au pus în evidenţă necesitatea ca în plan naţional instituţiile competente ale statului să adopte toate măsurile care se impun pentru asigurarea unui climat de securitate şi ordine publică care să corespundă aşteptărilor cetăţenilor români. Membrii Comisiei au avut o primă evaluare cu privire la posibilele consecinţe în plan internaţional ale evenimentului menţionat  şi au decis ca,

 

 

 

 împreună cu Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, să organizeze o audiere pe această temă cu instituţiile competente ale statului roman”, se spune într-un comunicat al Comisiei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.