100714 – 05052011 – Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), în parteneriat cu organizaţia Young Professionals Club organizează sâmbătă, 7 mai 2011, orele 12.00 – 18.00, în Complexul Sportiv Iolanda Balaş Soter din Bucureşti, pe terenurile de fotbal, evenimentul cu scop umanitar “Let’s Football”, beneficiarul fiind Organizaţia Hospice Casa Sperantei, care asigură îngrijire specializată pentru copii şi adulţi cu boli incurabile.
Campionatul are ca scop conştientizarea importanţei şi beneficiilor practicării sportului pentru combaterea obezităţii, problemă de interes global în rândul tinerilor, indiferent de sex, sau naţionalitate.
Cele opt echipe mixte înscrise în campionat sunt formate din angajaţi ai companiilor TNT România, Leumi Bank, Elevate, Conf Industria România, Universitatea Româno-Americană, precum şi echipa Anatolian Forum din Turcia.
Taxa pentru participarea la Cupa „Let’s Football” este o donaţie din partea organizaţiilor participante pentru Fundaţia Hospice România.
La eveniment vor participa atât tineri cât şi conducerea celor doi organizatori ai evenimentului, ANST şi organizaţia Young Professionals Club, iar diplomele şi cupele caştigătorilor vor fi înmânate de mijlocaşul Gabriel Torje, fotbalist al clubului FC. Dinamo. – www.promptmedia.ro