Acasă Uncategorized Sfântu Gheorghe: Colindul românesc, în patrimoniul UNESCO

Sfântu Gheorghe: Colindul românesc, în patrimoniul UNESCO

DISTRIBUIȚI

101144 – 20052011 – Secretarul de Stat Vasile Timiş a declarat că Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional vor să introducă colindul românesc în patrimoniul universal UNESCO, informează Agerpress, preluată de PROMPT MEDIA.

Prezent la Sfântu Gheorghe, unde a vizitat Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, secretarul de Stat a declarat că Ministerul Culturii continuă demersurile pentru introducerea unui număr cât mai mare de obiective şi monumente din patrimoniul material şi imaterial naţional în patrimoniul universal. În 2009 a fost introdusă doina, în 2010 Mănăstirea Suceviţa, iar anul acesta a fost depusă şi documentaţia pentru ceramica de Cucuteni. Pe lista UNESCO apar mai multe obiective din România, printre acestea se numără entrul istoric al Sighişoarei, Rezervaţia Bioseferei Delta Dunării, bisericile fortificate din Transilvania, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei, bisericile de lemn din Maramureş şi cele din Moldova. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.