Acasă Politic Bucuresti: Inca putin si scapam de taxa Bechtel

Bucuresti: Inca putin si scapam de taxa Bechtel

DISTRIBUIȚI

104387 – 29092011 – Guvernul a aprobat al doilea acord de modificare a contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, în urma negocierilor obţinându-se reducerea costului aferent lucrărilor la 6,9 milioane de euro pe kilometru şi posibilitatea de a scoate la licitaţie tronsoanele de autostradă pentru care nu au fost începute încă lucrările, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. “Ca urmare a negocierilor care s-au purtat, principalele obiective pe care Guvernul României le-a atins, în ciuda unui alt Guvern al României care şi-a propus să ne facă cetăţeni de mâna a treia în faţa statelor membre ale U.E, sunt următoarele: comparativ cu preţurile care s-au practicat anterior, economia care se realizează la bugetul de stat al României

 

este de şase miliarde de euro. Dacă am fi continuat să lucrăm la preţurile din  contractul iniţial, costul total al autostrăzii ar fi fost de zece miliarde de euro”, a afirmat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit ministrului Boagiu, preţul de 6,9 milioane de euro pe kilometru obţinut în urma negocierilor se încadrează în standardele de cost aprobate de Guvern.

De asemenea, în urma negocierilor, a fost eliminată o clauză din contract care interzicea statului român, în cazul rezilierii contractului, să scoată la licitaţie, pe o perioadă de doi ani, tronsoanele de autostradă pentru care nu au fost demarate lucrările de construcţie.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a arătat că documentaţia pentru tronsonul de autostradă Nădăşel – Gilău este finalizată, urmând să fie lansată licitaţia de execuţie şi, implicit, conectarea cu tronsonul care a fost deja construit. De asemenea, se pregăteşte proiectarea tronsonului Târgu Mureş – Câmpia Turzii. Ministrul a subliniat că în noile condiţii licitarea celorlalte şase tronsoane se va face în funcţie de alocările financiare, existând posibilitatea finanţării de la bugetul de stat, prin concesiuni sau chiar obţinerea de finanţări europene.

Totodată, ministrul Anca Boagiu a arătat că, recent, Comisia Europeană a aprobat finanţarea tronsoanelor de autostradă Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu,  acestea însumând 724 de milioane de euro.

Potrivit ministrului Transporturilor, următorii paşi sunt finalizarea tronsoanelor care au fost începute deja de către compania Bechtel,  respectiv, Suplacu de Bacău – Borş şi Câmpia Turzii – Cluj Vest.

Ministrul Boagiu a arătat că au fost eliminate toate clauzele de indexare şi cele cu privire la costurile indirecte. “Exista o clauză în contract conform căreia şi dacă lucrau şi dacă nu lucrau, erau îndreptăţiţi să primească lunar o sumă de un milion de euro”, a exemplificat ministrul Transporturilor.  

O noua clauză introdusă în contract se referă la penalităţi aplicate constructorului pentru nerespectarea termenelor asumate, pentru lucrările care au rămas de executat, respectiv “0,05% din valoarea fiecărei secţiuni penalitate/zi până la un maxim de 10% din valoarea secţiune respective rămase de executat”.

         Alte două clauze se referă la creşterea perioadei de garanţie de la 24 la 30 de luni şi la prelungirea termenelor de plată, de la 25 de zile la 65 de zile de la emiterea facturii.

Pe de altă parte, statul român urmează să plătească companiei Bechtel penalităţile  în sumă de 115 milioane de euro, a menţionat ministrul Transporturilor, reduse şi acestea de la 380 milioane de euro.

“Noi considerăm că este un succes. Este dovada clară că atunci când un guvern vrea în mod real să ia măsurile în favoarea statului, în favoarea cetăţeanului său, lucrurile se pot rezolva.  Trebuie doar să îţi doreşti ca în ţara ta lucrurile să se desfăşoare  cu corectitudine şi reglementări foarte clare care să nu mai nască semne de întrebare şi comentarii din partea nimănui”, a conchis ministrul Transporturilor.

Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în opt tronsoane de construcţie. Lucrările au fost începute pe două dintre ele, iar pe celelalte şase, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km), nu au fost încă demarate. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.