Acasă Politic Consiliul Europei cere autoritatilor romane “o ancheta serioasa” asupra centrelor secrete de...

Consiliul Europei cere autoritatilor romane “o ancheta serioasa” asupra centrelor secrete de detentie ale CIA

DISTRIBUIȚI

103880 – 08092011 – Comisia pentru Afaceri Juridice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) cere autorităţilor juridice române să inţieze „o anchetă serioasă” cu privire la centrele de detenţie secrete ale CIA, potrivit unui proiect de rezoluţie adoptat miercuri la Paris.

În proiectul de rezoluţie adoptat miercuri la Paris, pe baza unui raport al parlamentarului elveţian Dick Marty, Comisia pentru Afaceri Juridice a APCE s-a pronunţat şi în privinţa anchetelor judiciare sau parlamentare lansate după două rapoarte importante ale lui Marty, în urmă cu cinci ani, care au nominalizat guvernele europene care au găzduit închisori secrete ale CIA sau au colaborat în vederea unor extrădări extraordinare sau tortură.

Comisia deplânge faptul că parlamentele din Polonia şi România s-au limitat la anchete „al căror principal scop pare să fi fost apărarea poziţiei oficiale a autorităţilor naţionale” şi cere autorităţilor juridice române să iniţieze o investigaţie serioasă, urmărind acuzaţiile detaliate de răpiri şi detenţii secrete.

Totodată, comisia salută ancheta parlamentară din Lituania, care stabileşte existenţa a două centre de detenţie ale CIA în ţară, constatând însă că ancheta nu a permis să se stabilească dacă persoanele au fost efectiv deţinute şi maltrate în aceste locuri, sau dacă oficialii lituanieni de rang înalt au fost informaţi.

Comisia salută, de asemenea, anchetele desfăşurate în mod profesionist în Germania şi Italia, care au „făcut lumină” în răpirea lui Khaled El-Masri şi a lui Abu Omar, dar regretă că guvernul a ascuns informaţii de o comisie parlamentară hotărâtă în Germania, care nu şi-a putut încheia activitatea.

Comisia salută si acordurile amiabile încheiate în Marea Britanie cu reclamanţii, victime ale abuzurilor, şi îşi exprimă mirarea că Macedonia nu a considerat necesar să deschidă o anchetă în cazul El-Masri, având în vedere rezultatele clare ale altor achete.

In plus, Comisia încurajează parchetele lituanian, polonez, portughez şi spaniol să „continue căutarea adevărului” şi invită autorităţile americane să coopereze cu acestea.

Citând ca exemplu cazul Maher Arar din Canada, Comisia arata că este posibilă instaurarea unor proceduri care să asigure protecţia secretelor de stat „legitime”, fără să exonereze totuşi de responsabilităţi agenţii statului care se fac vinovaţi de ucidere, tortură, răpire sau alte încălcări ale drepturilor omului.

Serviciile secrete şi agenţiile de informaţii trebuie să dea socoteală pentru încălcarea drepturilor omului, cum ar fi tortura, răpirile sau extrădările şi nu ar trebui să fie scutite de anchete prin invocarea nejustificată a „seretului de stat”, potrivit raportului comisiei.

Raportul urmează să fie dezbătut de Adunărea Parlamentara a Consiliului Europei  – care reuneşte 318 parlamentari din 47 de ţări ale Consiliului Europei – în sesiunea de toamnă de la Strasbourg (3-7 octombrie). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.