Acasă Politic Bucuresti: O noua nava de agrement pentru plimbari pe Lacul Herastrau

Bucuresti: O noua nava de agrement pentru plimbari pe Lacul Herastrau

DISTRIBUIȚI

104639 – 07102011 – Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, va asigura agrementul pe Lacul Herăstrău cu noua navă Bucur, începând de sâmbătă, 8 octombrie 2011.

Cu o capacitate de 50 locuri, nava Bucur atinge o viteză de croazieră de 16 km/h. Pentru confortul pasagerilor sunt disponibile două grupuri sanitare (unul special amenajat pentru persoanele cu mobilitate redusă) şi o instalaţie de climatizare care deserveşte salonul şi timoneria. De asemenea, nava este prevăzută cu o instalaţie audio video şi una de supraveghere video a navei, Propulsia catamaranului va fi asigurata de doua motoare diesel, de tip inbord, cu linie de axe, cu puterea de minim 65 CP fiecare. Lungime acesteia este de 17,30 m, iar lăţimea de 5,60 m.

„Noua navă va fi la dispoziţia bucureştenilor începând de sâmbătă şi va asigura transportul vizitatorilor pentru plimbările pe Lacul Herăstrău. Vom menţine la acelaşi nivel tarifele pe care le practicăm pentru celelalte ambarcaţiuni, astfel încât să fie accesibile pentru toţi cei care doresc să se relaxeze în mijlocul naturii ”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.

Programul la debarcaderul Central este de la orele 10.00 la 19.00 de luni până duminică. Bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu nava Bucur 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.