Acasă Politic Bucuresti: Secretarul general NATO: Romania – un aliat exemplar

Bucuresti: Secretarul general NATO: Romania – un aliat exemplar

DISTRIBUIȚI

104669 – 10102011 –Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat în discursul său de luni din cadrul Adunării Parlamentare a NATO, că România a fost un aliat exemplar al Organizaţiei.Anders Fogh Rasmussen a subliniat că România a trimis forţe în Afganistan, în cadrul ISAF (Forţa internaţională pentru securitate şi apărare), misiunea condusă de Alianţa Nord-Atlantică, încă înainte de a deveni membru al Alianţei, şi participă la operaţiunile acestei forţe, inclusiv la demersurile de instruire trupelor afgane. ”Parlamentarii au de multe ori alegeri grele de făcut, una dintre acestea fiind trimiterea oamenilor în uniformă pe teatrele de operaţiuni”, a remarcat Rasmussen în faţa delegaţilor la Adunarea parlamentară a NATO.

 

 

Secretarul general NATO a mai declarat că economiile şi forţele militare sunt strâns corelate şi de aceea politicile fiscale sănătoase sunt şi politici de securitate sănătoase.

În contextul în care criza datoriilor continuă să greveze bugetele ţărilor lumii, inclusiv pe cele militare, secretarul general al NATO a insistat asupra faptului că deficitele bugetare sporesc vulnerabilitatea statelor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.