Acasă Politic Bucuresti: Taxa de autostrada, dupa alegeri

Bucuresti: Taxa de autostrada, dupa alegeri

DISTRIBUIȚI

104949 – 20102011 – Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a explicat într-un interviu acordat presei constanţene că autostrăzile României vor fi taxate începând cu 2013, iar primele care vor primi un astfel de tratament vor fi A1, A2 şi Centura de Sud a Capitalei, precum şi tronsoanele de pe Coridorul IV, dintre Sibiu şi Nădlac.

„La finele lui 2004, au existat o serie de contracte în parteneriat public – privat, semnate pentru autostrada Bucureşti – Braşov, Centura Bucureştiului şi o parte din coridorul IV. Din păcate, anularea acelei soluţii de finanţare şi neînlocuirea ei imediată a condus la situaţia în care ne aflăm azi, fără autostrăzi şi fără apetit investiţional din partea investitorilor în aceste momente de criză financiară la nivel mondial. Ca întotdeauna, guvernul PDL găseşte soluţia „magică” de a băga mâna în buzunarul românilor pentru o nouă taxă pe „autostrăzi imaginate” de guvernanţii PDL. Este inadmisibil să discutăm azi despre această taxă şi despre cuantumul ei. Cu siguranţă putem admite că acolo unde investitorii privaţi investesc bani, aceştia trebuie să-şi recupereze investiţia făcută şi putem accepta ideea unei taxe pe anumite tronsoane de autostrăzi, dar pe care mai întâi ar trebui să le avem şi să fie finalizate, nu să dăm termene de introducere a taxei pentru autostrăzile pe care le avem doar pe hârtie. Departamentul de transporturi din cadrul PSD consideră această taxă o soluţie disperată pentru finanţarea infrastructurii nerealizate până acum”, se arată într-un comunicat primit la redacţie. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.