Acasă Politic Focşani: Inspecţie germană în penitenciarele româneşti

Focşani: Inspecţie germană în penitenciarele româneşti

DISTRIBUIȚI

104551 – 05102011 – În baza Protocolului de colaborare încheiat între Penitenciarul Focşani şi Penitenciarul Wurzburg – Germania, în perioada 2 – 7 octombrie 2011, o delegaţie din cadrul instituţiei germane efectuează o vizită de lucru în unităţi din sistemul penitenciar, care are ca obiectiv principal promovarea unor schimburi de experienţă şi consolidarea cooperării cu sistemul penitenciar german. Itinerariul stabilit vizează Penitenciarul Focşani, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, instituţiile penitenciare din localitatea Tîrgu Ocna şi Penitenciarul Codlea.

La 4 octombrie, delegaţia germană a vizitat Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna. Vizita a avut ca scop documentarea membrilor delegaţiei germane cu privire la sistemul românesc de selecţie şi formare iniţială a personalului de penitenciare. Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna consideră dezvoltarea unor relaţii durabile şi de perspectivă cu sisteme penitenciare din străinătate şi în special din Europa, ca sursă importantă de inspiraţie pentru procesul de modernizare instituţională, o modalitate funcţională de a găsi modele de bune practici care deja şi-au demonstrat viabilitatea în spaţiul european actual. În acest sens, se află în derulare un proiect de colaborare cu Centrul de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Straubing-Bavaria, Germania (Bayerische Justizvollzugsschule Straubing), iar momentul oficial al semnării acordului de colaborare între cele două instituţii destinate formării şi perfecţionării personalului de penitenciare din România şi Germania a avut loc la 18 mai 2010. În baza Acordului de colaborare cu Centrul de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Straubing – Bavaria, instituţia noastră a iniţiat organizarea unor vizitei de lucru atât în România, cât şi în Germania, ce au vizat schimburi bilaterale de experienţă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.