Acasă Politic Bucuresti: Ambasadorul Canadei pune presiune pe parlamentarii romani

Bucuresti: Ambasadorul Canadei pune presiune pe parlamentarii romani

DISTRIBUIȚI

105283 – 03112011 – Ambasadorul Canadei în România, Philippe Beaulne, a declarat miercuri, în cadrul unei întâlniri avute la Camera Deputaţilor cu preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul PDL William Brânză, că întârzierea implementării proiectului Roşia Montană poate să transmită un semnal negativ şi altor investitori, precizând însă că decizia aparţine statului român.  Potrivit unui comunicat remis de Camera Deputaţilor, la întrevedere a fost abordat şi subiectul eliminării vizelor pentru românii care călătoresc în Canada. „S-au făcut eforturi considerabile în privinţa procesului de eliminare a vizelor pentru românii care călătoresc în Canada, iar acestea trebuie să se concretizeze în obiective clare,

 

menite să consolideze şi totodată să îmbunătăţească situaţia în vederea eliminării vizelor’, a declarat ambasadorul canadian în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu deputaţii români.

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a lansat, în context, invitaţia organizării unui forum economic româno-canadian în vederea stimulării şi aprofundării relaţiilor economice dintre cele două state. Propunerea a fost apreciată de partea canadiană, ambasadorul Philippe Beaulne subliniind necesitatea determinării clare a sectoarelor şi obiectivelor evenimentului economic care, în opinia sa, ar trebui corelat cu o vizită la cel mai înalt nivel.

În planul relaţiilor economice a fost abordat şi subiectul continuării investiţiilor la unităţile 3 şi 4 la Centrala atomoelectrică de la Cernavodă. Cele două părţi au discutat în cadrul întâlnirii şi despre identificarea modalităţilor de păstrare a identităţii culturale. William Brînză a salutat în context înfiinţarea primului lectorat de limbă română din Canada şi a solicitat susţinerea comunităţii româneşti în realizarea evenimentelor culturale menite să promoveze limba, cultura şi tradiţia românească.

Ambasadorul canadian a salutat iniţiativa întâlnirii bilaterale, apreciind că efectele benefice pentru comunitatea de români din Canada şi pentru cea canadiană din România urmează să se vadă în perioada imediat următoare prin stabilirea unei agende comune de lucru. Ambasadorul Philippe Beaulne a promis, de asemenea, facilitarea unei întâlniri de lucru a Comisiei cu omologii din Parlamentul Canadian. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.